Joc şi voie bună în poienile de salcâm de la Poiana Mare

0
485

Sărbătoare mare, tradiţională, în poieniţele înconjurate de salcâmi înfloriţi, cu un parfum îmbătător în aceste zile, din localitatea doljeană Poiana Mare. Mii de oameni şi-au petrecut aproape o zi întreagă în mijlocul pădurii, bucurându-se de aerul parfumat, dar şi de muzica populară şi de grătarele pe care le-au încins comercianţii. Cei mai curajoşi şi-au pus la încercare puterile cu cel mai înalt copac din pădure.

Nu este an în care, atunci când dă floarea de salcâm, care înmiresmează aşa de plăcut pădurea în această lună, ca locuitorii din Poiana Mare să nu petreacă aşa cum ştiu ei mai bine. Se întâmplă de foarte mult timp şi a devenit o tradiţie pe care nimeni nu se mai gândeşte să nu o respecte, dă asigurări şi primarul Marin Vintilă, care a pus la cale, împreună cu aleşii locali, organizarea unei sărbători care să le meargă la inimă sătenilor. „Vremea este frumoasă, cerul este senin, după câteva zile de ploi, şi ne bucurăm că putem să petrecem cu toţii în acest cadru natural minunat pe care noi îl avem, la pădurea Ilaru. Oamenii îndrăgesc sărbătoarea salcâmului, pe care au petrecut-o din generaţie în generaţie, şi noi suntem, ca întotdeauna, alături de ei. Am încercat să le oferim momente plăcute, să se bucure şi să petreacă fiind nişte oamenii extrem de muncitori”, a mărturisit primarul Marin Vintilă, fără a uita să-şi laude comuna, cea mai mare din ţară şi recunoscută pentru legumicultura pe care o practică localnicii.

Sărbătoarea salcâmului, o tradiţie dragă localnicilor

Cu maşinile, căruţele şi chiar cu bicicletele, oamenii au început să se adune la pădure încă de dimineaţă, pentru a găsi un loc bun unde să-şi întindă păturile pe iarbă şi pentru a avea la dispoziţie mai mult timp pentru relaxare. Aşa se face că, pe la amiază, când soarele se filtra bine printre salcâmii albiţi de ciorchinii de flori, poieniţa se aglomerase bine. Comercianţii au prins şi ei momentul şi au început să încingă grătarele. Când au început să perpelească mititeii, s-au format instantaneu şi primele cozi. Bucuroşi de clienţi, nu i-au lăsat prea mult să aştepte la rând. Iar cum la farfurioara de mici cu muştar nu poate să lipsească nici paharul cu bere rece, oamenii s-au aşezat din nou la rând pentru a fi serviţi. Copiii, evident, şi-au cumpărat măcar câte ceva de la tarabele cu dulciuri pregătite pe loc: vată pe băţ cu diverse arome, floricele glazurate, susan, mere învelite în caramel sau gogoşi cu ciocolată, oferta, pe acest segment, fiind una din abundenţă! 

Curajoşii, aliniaţi la proba copacului

Petrecerea a prins ritm când au urcat pe scenă invitaţii de muzică populară. În jurul orei 12.30, poieniţa Răchiţele, cum îi spun localnicii, a răsunat de cântece. Îndrăgita interpretă, Cornelia Tică, originară din localitatea doljeană Valea Stanciului, i-a încântat pe petrecăreţi cu cele mai cunoscute cântece ale sale, culese din folclorul oltenesc. Apoi a venit rândul unui alt interpret, Valentin Andrei, care a scos oamenii la joc. Un alt invitat care a fost primit cu aplauze de localnici a fost Paula Butuşină. Cel mai savurat moment a fost însă proba copacului, care nu lipseşte de la nici o ediţie. Şi de această dată, mai mulţi tineri şi-au măsurat puterea braţelor cu cel mai înalt salcâm, care măsoară cam 12 metri până în vârf. Fiecare a încercat să se caţere pe trunchiul acestuia până sus. În final, doar unul singur a reuşit acest lucru, fiind răsplătit cu premiul tentant, pus în joc chiar de Primăria Poiana Mare, de 500 de lei.