Întâlnirea premierului Viorica Dăncilă cu studenții români de la universitățile pontificale

0
375

În cadrul vizitei pe care o efectuează la Roma în perioada 10-13 mai 2018, primul-ministru Viorica Dăncilă a avut o întâlnire cu studenții români care studiază în universitățile pontificale, desfășurată la sediul Colegiului ”Pio Romeno”.

Prim-ministrul a subliniat, în intervenția sa, importanța Colegiului Pontifical ”Pio Romeno” în formarea studentilor români la Vatican și în consolidarea relațiilor dintre România și Sfântul Scaun.

Discursul premierului a evidențiat aspecte legate de vizita la Sfântul Scaun și primirea de către Papa Francisc, cu accent pe evenimentele dedicate Centenarului și dorința Guvernului României de a spori prezența românească la Vatican printr-o serie de manifestări culturale, academice și religioase.

Totodată, în cadrul întrevederii, prim-ministrul Dăncilă a promis studenților sprijinul Executivului de la București cu privire la dotarea bibliotecii Colegiului Pontifical ”Pio Romeno”.