“Caravana Liberală”, proiect inițiat de conducerea centrală a PN

0
340

Duminică, 13 mai 2018, Partidul Național Liberal Dolj a fost gazda primei întâlniri din cadrul “Caravanei Liberale”, proiect inițiat de conducerea centrală a PNL. Tema evenimentului de azi a fost Ordoliberalimsul și invitat ca speaker a fost domnul profesor Alin Angheluță, decan al Bucharest Business School, din cadrul Academiei de Studii Economice. Acest proiect vizează consolidarea cunoștințelor teoretice ale membrilor, organizarea unor dezbateri în filiale, dar și prezentarea opotunităților de dezvoltare aduse de politicile liberale. Auditoriul a fost format din: Ștefan Stoica – președinte PNL Dolj, Mihai Firică – președintele Comisiei de Cultură a PNL Dolj, Daniel Drâgnei – consilier județean, Corina Prica – președinte OFL Craiova, Doru Câplea – președinte TNL Dolj, Dan Diaconu – consilier local în municipiul Craiova, dar și numeroși membri ai organizațiilor interne de tineret, femei și seniori. În perioada următoare vor avea loc încă 3 astfel de întâlniri pentru ca membrii și simpatizanții PNL să cunoască și să-și însușească soluțiile liberale.