Un simpozion pentru istorie

0
326

Universitatea din Craiova, prin Departamentul de Ştiinţe Sociale al Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Sociale, în parteneriat cu Inspectoratele Şcolare Judeţene din Oltenia, organizează Simpozionul „De la independenţa de stat a României la Marea Unire – Optimizarea predării istoriei în învăţământul românesc”. Evenimentul se va desfăşura, astăzi, începând cu ora 10:00, la sediul central al Universităţii din Craiova, Sala 228. La manifestare vor participa studenţi, inspectori şcolari şi profesori din învăţământul preuniversitar şi universitar. Sunt prevăzute prezentări de postere ale masteranzilor de la „Securitate naţională şi euro-atlantică”, precum şi un Work-shop despre iniţiativa elaborării şi redactării unui „Dicţionar al istoricilor din Oltenia”. Mesajele de salut, transmise participanţilor, vor fi susţinute de către prof.univ.dr.  Sevastian Cercel, decan al Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Sociale, conf.univ.dr.  Ionuţ Şerban, Directorul Departamentului de Ştiinţe Sociale al Facultăţii de Drept, şi prof. Georgică Bercea Florea, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. Moderatori ai Simpozionului vor fi prof.univ dr.  Sorin Liviu Damean şi conf.univ.dr.  Constanţiu Dinulescu.