S-au premiat câştigătorii concursului naţional „Mesajul meu antidrog”

0
227

În fiecare an, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Dolj, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi Asociaţia Europrotector România, organizează şi implementează faza judeţeană a concursului naţional „Mesajul meu antidrog”, iniţiat de Agenţia Naţională Antidrog.

Prin acest proiect ajuns la cea de-a unsprezecea ediţie, se urmăreşte dezvoltarea unor atitudini şi practici la nivelul întregii populaţii aflate într-o formă de învăţământ, prin intermediul programelor şcolare şi de petrecere a timpului liber, în scopul adoptării unui stil de viaţă sănătos, fără tutun, alcool şi droguri.  Ieri,  în sala de festivităţi a Colegiului Naţional Pedagogic „Stefan Velovan”, elevii din cadrul mai multor şcoli craiovene, dar şi cei care frecventează cercurile Palatului, au prezentat o piesă de teatru, precum şi melodii şi dansuri populare şi moderne, ca alternative la consumul de droguri. Acest moment artistic a fost urmat de festivitatea de premeire a elevilor care s-au înscris la concurs.  Lucrările celor care au obţinut locul I la etapa judeţeană, vor fi transmise la Agenţia Naţională Antidrog în vederea organizării şi jurizării fazei naţionale.

Câştigătorii concursului „Mesajul meu antidrog”:

Vîrbănescu Alexandru – Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” Craiova (prof. Ionescu Marilena – secţiunea Pagină web – liceu – Pagină de prezentare a unui program/campanie/proiect cu tematică antidrog tip B); Tiţă Iuliana Alexandra– Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” Craiova (prof. Călin Tinca Tina – secţiunea Spot – liceu);  Preda Amalia – Şcoala Gimnazială „Gheorghe Bibescu” Craiova (prof. Dragomir Carmen Marinela – secţiunea Fotografie Digitală gimnaziu); Nedelică Alexandru Narcis – Liceul Tehnologic Transporturi Căi Ferate Craiova (prof. Andrei Elvira – secţiunea Fotografie Digitală – liceu); Costache Mirela – Şcoala Gimnazială „Nicolae Romanescu” Craiova (prof. Stoica Mirela – secţiunea Eseu Literar ­­- gimnaziu); Rădulescu Andreea – Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” Craiova (prof. Balaci Claudia – secţiunea Eseu Literar – liceu); Dinu Irina – Şcoala Gimnazială „Mihai Viteazul” Craiova (prof. Vărzaru Claudia – Arte Vizuale- secţiunea Grafică – gimnaziu); Hodoboc Ionuţ Adrian – Liceul Tehnologic Transporturi Căi Ferate Craiova (prof. Filimon Sanda – Arte vizuale – Grafică – liceu); Papură Patricia – Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” Craiova (prof. Balaci Claudia – Arte Vizuale – secţiunea Pictură – gimnaziu); Dumitraşcu Călin Ştefan – Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” Craiova (prof. Ciocoiaş Iulia Adriana – Arte Vizuale – secţiunea Pictură – liceu).