Pachetul de servicii medicale de bază în sănătate, aprobat de Guvern

0
331


Executivul a aprobat, în şedinţa sa de ieri, proiectul de hotărâre de guvern pentru adoptarea pachetelor de servicii medicale, de bază și minimal, și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014-2015, a anunțat Ministerul Sănătății. „Pachetul de bază aduce ca noutate  prevenția, care va fi efectuată prin completarea unei riscograme. (…) Introducem pentru pacienții asimptomatici (n.r. – care nu prezintă semne de boală) până la 39 de ani o vizită obligatorie la medicul de familie, cel puțin o dată la trei ani, iar pentru cei după 40 de ani — prezența anuală la medicul de familie”, a declarat ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, potrivit unui comunicat de presă transmis de instituţie. În ceea ce privește asistența medicală primară, atât în pachetul minimal, cât și în pachetul de bază, în cazul supravegherii gravidei s-a introdus și testarea pentru hepatită de etiologie virală cu virus B și C, în plus față de testarea HIV. Totodată, în pachetul de bază au fost introduse și consultații de monitorizare activă prin plan de management integrat pentru bolile cronice cu impact major asupra poverii îmbolnăvirilor privind: riscul cardiovascular înalt — HTA, dislipidemie, diabet zaharat tip 2, astm bronșic, boală cronică respiratorie obstructivă, boala cronică de rinichi. „Pentru protecția și asigurarea accesului la servicii medicale în ambulatoriu pentru asigurați, a fost revizuită lista investigațiilor medicale paraclinice din pachetul de bază (au fost introduse o serie de investigații noi, precum ATPO, sodiu seric, potasiu seric, transferină, angiografie RMN/ segment, testosteron etc.)”, se mai arată în comunicatul de presă de la Ministerul Sănătăţii.