Guvernul anulează datoriile a 15 companii de armament

1
510

Guvernul a decis anularea obligaţiilor fiscale (impozite, taxe, contribuţii sociale obligatorii) datorate de 15 companii din industria de apărare care produc sau comercializează armament, muniţie şi material de război, invocând inclusiv actualul context regional geopolitic, ce „impune întărirea capacităţii de apărare” a României, potrivit Mediafax. Anularea obligaţiilor fiscale a fost decisă, prin ordonanţă de urgenţă, în şedinţa de ieri. Guvernul arată în ordonanţă, obţinută de Mediafax, că nu există surse de finanţare pentru stingerea acestor obligaţii şi că este nevoie de anularea datoriilor, pentru a nu se ajunge în situaţia în care companiile din industria de apărare să intre în faliment, fapt care ar conduce la imposibilitatea asigurării capacităţilor necesare protejării, „în timp real”, a intereselor esenţiale şi a le siguranţei naţionale. „În actualul context regional geopolitic se impune întărirea capacităţii de apărare a României prin luarea unor măsuri urgente de redresare economico-financiară a operatorilor economici de interes strategic, astfel încât forţele naţionale de apărare şi securitate să poată fi pregătite pentru protejarea intereselor esenţiale şi siguranţei statului român, precum şi pentru a-şi onora obligaţiile asumate în calitate de stat membru NATO”, se arată în document. Pe lista companiilor ale căror datorii vor fi anulate au fost incluse Tohan Zărneşti, Carfil Braşov, Metrom Braşov, Uzina Mecanică Cugir, Fabrica de Arme Cugir, Uzina Mecanică Plopeni, Uzina Mecanică Sadu, Uzina Mecanică Mija, Uzina Automecanică Moreni, Arsenal Reşiţa, Uzina Mecanică Bucureşti, Electromecanica Ploieşti, Uzina de Produse Speciale Dragomireşti, Pirochim Victoria, Fabrica de Pulberi Făgăraş. Guvernul susţine, în material, că sunt vizate doar companiile de stat din industria de apărare care sunt de interes strategic şi au o pondere semnificativă în producţia de armament, muniţie, blindate, fiind furnizori de bază pentru Forţele Sistemului Naţional de Apărare. În acelaşi timp, va fi oprită de drept orice măsură de executare silită pentru recuperarea datoriilor.

Comments are closed.