Cei care doresc să fie dascăli titulari pe post se pot înscrie la examenul de titularizare

0
522

Dascălii care doresc să fie titulari pe post, dar şi studenţii în prag de absolvire se pot înscrie zilele acestea la examenul de titularizare. Înscrierile se fac până pe 19 mai, urmând ca proba scrisă să aibă loc o lună mai târziu, pe 21 iulie. Până atunci candidaţii trebuie să-şi valideze dosarele, fiind două astfel de etape – în perioada 19-21 mai, pentru cei care au absolvit studiile de licenţă în anii anteriori, iar în intervalul 11-16 iulie, pentru cei care susţin în acest an licenţa. După susţinerea probei scrise, posturile se vor repartiza în şedinţe publice organizate la centrele de examen. Acestea vor avea loc în perioada 31 iulie – 5 august a.c. Examenul de titularizare se va desfăşura după următorul calendar: în perioada  26 mai – 27 iunie are loc organizarea şi desfăşurarea probelor practice/orale şi a inspecţiilor speciale la clasă; pe 21 iulie – desfăşurarea probei scrise, urmată de afişarea rezultatelor pe 25 iulie şi depunerea contestaţiilor la inspectoratele şcolare şi transmiterea acestora la centrele de evaluare pe 25 şi 26 iulie, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 30 iulie.