Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerii din cadrul Universităţii din Craiova organizează, timp de două zile (14 şi 15 mai a.c.), Olimpiada Naţională a Studenţilor Economişti, secţiunea “Economie şi dezvoltare durabilă”. Deschiderea oficială are loc astăzi, începând cu ora 9.30, la Sala Albastră din cadrul instituţiei de învăţământ superior
În competiţie au fost acceptate 52 de lucrări realizate de studenţi şi masteranzi de la 26 de facultăţi de economie din ţară, membre ale Asociaţiei Facultăţilor de Economie din România (AFER). Studenţii şi masteranzii au realizat lucrări, fie singuri, fie împreună cu alţi colegi, iar cele acceptate vor fi susţinute public în faţa unor comisii de jurizare. Cei care vor obţine punctaje bune vor primi diplome şi premii în bani. Astfel, vor fi acordate mai multe premii pentru creativitate, aplicabilitate sau originalitate, fiecare în valoare de 900 de lei, iar câştigătorul celui mai bun punctaj va primi un premiu în valoare de 1.500 de lei. Concurenţii care vor lua menţiune vor primi câte 300 de lei.
Olimpiada Naţională a Studenţilor Economişti se desfăşoară în acest an pe patru secţiuni: “Economie şi dezvoltare durabilă”, “Cibernetică, statistică şi informatică economică”, „Finanţe şi instituţii financiare” şi „Marketing”. Prima secţiune are loc la Craiova. Cea de-a doua secţiune, intitulată „Cibernetică, statistică şi informatică economică”, se va desfăşura în zilele de 17-18 mai la Universitatea de Vest din Timişoara, cea de-a treia va avea loc la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, tot în perioada 17-18 mai, iar ultima, Marketing, va avea loc în zilele de 23 şi 24 mai la Universitatea din Oradea. Aceasta este cea de-a VIII-a ediţie a Olimpiadei Naţionale a Studenţilor Economişti.