Franţa: Premierul va fi cunoscut marţi, iar guvernul miercuri

0
342

Francois Hollande (foto), care se pregăteşte să preia, marţi, la Elysee, mandatul de preşedinte, nu a dezvăluit, deocamdată, numele premierului, în timp ce componenţa guvernului său va fi cunoscută miercuri. Preşedintele ales doreşte ca ceremonia să fie „simplă” şi între primele sale gesturi vor fi cele de a aduce un omagiu lui Jules Ferry, la Tuilleries, şi Mariei Curie, la institutul cu acelaşi nume, după care va enumera priorităţile mandatului său: educaţie, tineret şi respect pentru laicitate. În aceeaşi zi, se va deplasa la Hotel de Ville, unde primarul socialist Bertrand Delanoe a prevăzut o ceremonie de bun-venit care va fi difuzată pe un ecran gigant. În aceeaşi zi, Francois Hollande va anunţa numele premierului, după care se va deplasa la Berlin, unde are programat un dineu de lucru cu cancelarul Angela Merkel. Vineri, la Tulle, preşedintele ales s-a întreţinut cu jurnaliştii, curioşi de a cunoaşte numele viitorului premier, care, deocamdată, n-a fost anunţat. Pentru a cunoaşte componenţa guvernului va trebui aşteptat până miercuri, „probabil spre sfârşitul zilei”, fiind enunţată şi ipoteza unei reuniuni a cabinetului pentru ziua de joi. În plină criză greacă, în timp ce Comisia Europeană rămâne îngrijorată de o degradare a conturilor publice, Francois Hollande îşi doreşte o echipă solidă şi experimentată. În timpul campaniei electorale, el a promis „o republică exemplară”, excluzând orice persoană care a fost „judecată şi condamnată”. El a mai spus că va compune un guvern paritar, cu reprezentanţi ai unor generaţii diferite. Îşi va ţine promisiunea? Pentru Matignon, numele lui Jean-Marc Ayrault a fost sistematic citat, dar o condamnare mai veche, pentru fapte de favoritism, crează o situaţie potenţial delicată. Avocatul deputatului-primar de Nantes (în Franţa, parlamentarilor le sunt permise şi funcţii în administraţia publică) a asigurat că există o reabilitare în 2007 pentru persoana respectivă. A fost evocat şi numele lui Martine Aubry, primul secretar al PS, dar se ţine cont şi de relaţiile dificile dintre cei doi, foşti finalişti la alegerile primare. Pierre Moscovici, fost director de campanie pentru Francois Hollande, nu este scos din discuţie. „Sunt la dispoziţia lui Francois Hollande. El poate evalua dacă sunt util”. Manuel Valls, directorul său de comunicare, este, de asemenea, citat. Guvernul în care va intra ecologistul Cecile Duflot va fi, probabil, remaniat, în funcţie de rezultatul alegerilor legislative din 10 şi 17 iunie. De marţi, preşedintele ales se va confrunta cu mai multe dosare fierbinţi: dezacordul cu Germania asupra pactului de stabilitate financiară, situaţia din Grecia. Apoi, retragerea problematică a trupelor franceze din Afganistan până la sfârşitul anului, temă de discuţie la summitul NATO de la Chicago (20 şi 21 mai), imediat după G8, de la Camp Davis (18-19 mai). Pe plan intern, se discută despre decrete sau circulare promise. Interesant este faptul că Angela Merkel crede într-un posibil „parteneriat stabil” cu Francois Hollande. Într-un interviu publicat sâmbătă în „Die Welt”, cu ministrul german de Afaceri Externe, Guido Westerwelle, acesta s-a declarat „absolut sigur” de continuarea „prieteniei din inimă şi a excelentului parteneriat” cu Hollande. „Nu este pentru prima dată când ne vom afla în prezenţa unor guverne sensibil diferite” a spus Westerwelle, menţionând colaborarea creştin-democraţilor lui Helmut Kohl cu socialistul Francois Mitterrand, care a făcut posibilă reunificarea germană, în 1990.