“Am încercat să ajutăm mediul înconjurător să respire, sufocat de munţii de gunoaie”

0
268

Viceprimarul Mărinică Dincă şi Ştefan Stoica, candidatul Partidului Democrat Liberal la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, au participat, sâmbătă, la campania naţională “Let’s do it, Romania!” alături de peste două sute tineri democrat liberali.

Ştefan Stoica a declarat că astfel de acţiuni ar trebui să conştientizeze locuitorii judeţului Dolj asupra importanţei menţinerii unui mediu înconjurător curat. “Este foarte important ca noi toţi să avem grijă de oraşul, de judeţul în care trăim. Dacă nu suntem responsabili şi nu păstrăm mediul înconjurător curat, viitorul nostru şi al copiilor noştri va fi afectat din cauza gunoaielor aruncate la întâmplare. Toată lumea ar trebui să ştie că atunci când iese la un picnic sau când pur şi simplu merge pe stradă să nu arunce hârtii sau pet-uri. Am participat la această campanie cu drag, aşa cum m-am alăturat organizaţiei non-guvernamentale ce realizează acest proiect an de an. Împreună cu tinerii din echipa mea am încercat să ajutăm mediul înconjurător să respire, sufocat de munţii de gunoaie aruncate la intamplare de persoane iresponsabile”  a declarat consilierul judeţean Ştefan Stoica. În doar două ore tinerii democrat liberali au reuşit să adune, din zona Lacului Tancodrom, de lângă Centrura de Nord a Craiovei  peste 100 de saci cu resturi menajere şi pet-uri, întreaga cantitate de gunoi fiind colectată selectiv.

 

Mărinică Dincă, candidatul PDL la Primăria municipiului Craiova :

“Am decis să mă alătur şi în acest an campaniei “Let’s do it” în primul rând pentru a da un semnal că trebuie să avem grijă de mediul în care trăim şi asta nu doar pentru o zi, ci permanent. Strângem în fiecare an gunoaie din aceleaşi locuri motiv pentru care cred că tinerii sunt cei care ar trebui educaţi astfel încât aruncatul unei sticle de plastic sau a hârtiilor la coşul de gunoi, nu în natură, să devină o obişnuinţă. De aceea, am venit cu o echipă de tineri care să mă ajute şi poate că, la anul sau în toamnă, când va fi organizată o nouă ediţie a campaniei, vom strânge mai puţine deşeuri…”