Ponta despre ieşirea din recesiune: „Este încă o minciună”

0
354
Victor Ponta

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, ieri, că anunţul Institutului Naţional de Statistică privind ieşirea României din recesiune este doar „o ştire goală de conţinut şi mincinoasă”, pentru uzul intern al PDL. Ponta consideră că anunţul privind ieşirea din recesiune este o ştire doar pentru Convenţia Naţională a PDL: „Nu le poţi spune pensionarilor, angajaţilor, celor din sectorul bugetar, firmelor, că România a ieşit din recesiune. Ei nu au ieşit din recesiune. Şi nici nu vor ieşi, fără o combatere drastică a corupţiei din administraţia publică, fără miniştri şi funcţionari profesionişti şi competenţi, care să ştie să atragă fonduri europene. Este încă o minciună, aşa cum a fost anunţul lui Băsescu din 2008 că România nu va intra în criză, cum au fost cele din 2009 şi 2010 că România este pe drumul cel bun. Este doar o minciună pentru alegerile de sâmbătă (n.r. – astăzi) din PDL”. Produsul Intern Brut a crescut cu 0,6% în primul trimestru, faţă de ultimelele trei luni ale anului trecut, astfel că România a ieşit, tehnic, din recesiune, după doi ani şi jumătate, potrivit primelor estimări anunţate ieri de INS.