Pârloagele „câştigă” teren

0
394

Dacă la începutul anului Valeriu Tabără susţinea ideea penalizării proprietarilor de teren agricol nemuncit, recent, Adrian Rădulescu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, a declarat, în cadrul unei conferinţe pe teme agricole, că „sunt destule taxe”, lăsând să se înţeleagă, pe lângă faptul că legea pentru taxarea deţinătorilor de pământ nelucrat riscă să rămână în stadiu de proiect, că fermierii – şi aşa bătuţi de soartă – nu mai trebuie îngenunchiaţi de încă o taxă. Există, însă, o diferenţă între ţăranul care nu-şi mai poate munci bucăţica de pământ şi aşa-zişii fermieri, care nu investesc în terenurile agricole, dar care beneficiează de aceeaşi subvenţie la hectar.

Suprafaţa agricolă a Doljului este de 585.460 de hectare, din care 488.621 o reprezintă terenurile arabile. În 2010, doljenii au depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Dolj circa 60.000 de cereri pentru subvenţia la hectar, pentru o suprafaţă de aproximativ 426.000 de ha. Unde este diferenţa şi cât din suprafeţe declarate sunt şi cultivate, nu se ştie, întrucât nu există o statistică clară a acestora. Cert este că, deocamdată, cei care nu se obosesc să lucreze pământul mai pot sta relaxaţi, căci subvenţia vine oricum. În plus, intervine şi problema străinilor care au achiziţionat terenuri la noi, fără însă a le fi cultivat vreodată. În Dolj, nu este neapărat cazul, căci terenurile deţinute de astfel de agricultori dau roade.

În aprilie, Guvernul ar fi trebuit să adopte o lege prin care îi obliga pe proprietarii de terenuri agricole să le lucreze, chiar dacă ele nu erau utilizate în scopul producţiei. „Noi ne-am propus să îi penalizăm pe cei care nu-şi igienizează terenurile. Am în vedere impunerea unei sancţiuni financiare pentru cei care lasă pământul pârloagă. Amenda nu va fi foarte mare“, declara ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, în luna martie a acestui an. Proiectul de lege prevedea reguli stricte: „Deţinătorii de terenuri, fie că au calitatea de agricultori sau nu, au obligaţia să lucreze terenul sau să desfăşoare activităţi agricole indiferent de tipul de posesie cu respectarea următoarelor standarde: întreţinerea pajiştilor permanente prin asigurarea unui nivel minim de păşunat sau prin cosirea cel puţin o dată pe an, precum şi evitarea instalării vegetaţiei nedorite pe terenurile agricole inclusiv pe cele care nu sunt folosite în scopul producţiei”. Conform documentului, amenda urma să fie cuprinsă între 200 şi 400 lei/ha/an în care prevederile legale nu erau respectate.