„Antreprenoriat”, cartea omului de afaceri Marius Ghenea

0
483

Distins cu mai multe premii oferite de revistele de specialitate, profesor de antreprenoriat pentru programul executive MBA de la Maastricht School of Management, dar şi invitat în calitate de investitor, din 2007, în emisiunea educativă „Arena Leilor”, de la TVR 2, Marius Ghenea şi-a lansat joi, 12 mai a.c, în sala Albastră a Universităţii din Craiova, prima carte a sa „Antreprenoriat”, apărută la Editura Universul Juridic. Lucrarea, în care autorul încurajează implicarea în afaceri şi dezvoltarea lor, prin experienţele sale practice, se adresează studenţilor, dar şi persoanelor care au sau vor să înceapă un business.

Evenimentul, la care au participat şi cei doi directori ai editurii Universul Juridic, Nicolae Cârstea şi Dan Claudiu Dănişor, viceprimarul Craiovei Marinică Dincă şi omul de afaceri Dan Cherciu, a atras ca un magnet, în special, profesori universitari şi studenţi ai Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor din Craiova, care au venit pentru întâlnirea cu craioveanul Marius Ghenea. Absolvent al Colegiului Naţional „Carol I”, autorul a vorbit publicului despre ceea ce înseamnă antreprenoriat, care sunt paşii spre o astfel de activitate, dar şi care sunt cele mai importante ingrediente pentru a o menţine, cu exemple concrete din propria experienţă dar şi din alte experienţe. Prin antreprenoriat, Marius Ghenea a reuşit să se dezvolte pe mai multe planuri şi sprijină educaţia publicului în acest sens ca o soluţie pentru dezvoltarea economică a ţării.

„În România lipsesc măsurile de dezvoltare economică pentru a depăşi această criză. Ne lipseşte educaţia antreprenorială. Şi am observat că nu avem nici măcar un ghid pentru a începe o astfel de activitate. Mi-am propus, astfel, să scriu o carte despre antreprenoriat de la A-Z. Şi-am mers la un plan mai ambiţios: să fie citită de cât mai mulţi şi să fie exhaustivă. Cel mai important este ca această carte să ajungă cât mai departe. În prezent, este disponibilă în bibliotecile din Craiova”, a precizat Marius Ghenea.

Volumul a ajuns şi la Cambridge

Deşi a văzut lumina tiparului de curând, volumul „Antreprenoriat” a ajuns şi în bibliotecile din Cambridge, dar doar pentru cunoscătorii limbii române. Pentru Universitatea din Craiova, această lucrare este şi un important suport de curs, pentru studenţii Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor.

„Conţinutul cărţii ne încântă prin câteva concepte şi idei originale. Este un ghid. După o parte de început în care sunt prezentate concepte cum ar fi antreprenoriatul, profilul antreprenorului, calităţile acestuia, diversele poziţii prin care poate performa, accentul este pus pe momentul cel mai dificil şi anume cum să începi o afacere. Este o carte care prezintă pe înţelesul tuturor aspecte concrete, pragmatice, definitorii, esenţiale ale fenomenului antreprenorial. Conţinutul este pigmentat permanent cu exemple concrete şi trimiteri la realitatea de zi cu zi, aspecte care trimit mereu spre o lume antreprenorială plină de suspans şi provocare. Experienţa practică a autorului şi-a spus cuvântul. Realismul aspectelor prezentate în carte îl conving pe deplin pe cititor asupra faptul că autorul se bazează pe o profundă analiză a mediului de afaceri românesc şi nu numai, realitate de cele mai multe ori redată de aproape sau din interior, din cultura participantă. Iar soluţiile prezentate în carte nu pot fi scoase din acest context”, a precizat prof.univ.dr. Marius Mitrache, de la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor.

 

Editura Universul Juridic va populariza autorii români şi în străinătate

Prezent la eveniment, decanul Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative, prof.univdr. Dan Claudiu Dănişor, directorul editorial al editurii Universul Juridic, a prezentat şi planurile de viitor pentru face cât mai cunoscuţi autorii români în străinătate.

„Am venit la această lansare în calitate de director editorial al Universului Juridic, o editură care încearcă după ce a pornit de la cartea juridică şi a reuşit să fie lider pe piaţă în acest domeniu, să se extindă către mediul de afaceri, către cartea economică. Şi cu ocazia acestei lansări fac o invitaţie către mediul universitar craiovean, în special, pentru colegii noştri de la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor să colaboreze cu această editură. Editura este una foarte prezentă la nivel naţional şi urmează să se extindă şi la nivel internaţional. La începutul lunii iunie se va negocia un contract cu două edituri franceze şi vom încerca să traducem autori români pentru a putea să fie mai bine cunoscuţi în străinătate. Acum încercăm să realizăm o culegere de traduceri în domeniul juridic şi economic şi sper să avem şi sprijinul colegilor din Universitatea din Craiova pentru a duce la bun sfârşit tot ce ne-am propus să întrepridem”, a precizat prof.univ.dr. Dan Claudiu Dănişor.