Universitatea Craiova şi FCSB au remizat, scor 0-0, în etapa a 4-a play-off-ului, în faţa a 28.000 de spectatori pe arena „Ion Oblemenco”, iar oaspeţii şi-au păstrat avansul de 3 puncte în clasament faţă de olteni. La conferinţa de presă de la finalul partidei, antrenorul Universităţii Craiova, Mirel Rădoi, a anunţat că nu va mai continua în Bănie, dacă nu va reuşi să câştige titlul în sezonul actual sau în următorul. Mirel Rădoi a spus că echipa sa a controlat meciul şi că, după derby-urile cu CFR şi FCSB, a simţit că echipa lui Dan Petrescu este mai organizată.
„Universitatea Craiova merita cele 3 puncte după acest meci, nu doar pentru ocazia de la final, ci pentru dominare, abordare şi strategie tactică, dar ne-a arătat FCSB ne-a arătat că nu întâmplător a avut acel parcurs european, are experienţă, jucători inteligenţi, care au ştiut să rupă ritmul. Prima repriză a fost controlată în totalitate de noi, în partea a doua au avut posesie, dar în zonele unde ne aşteptam, după schimbările de la pauză. Vom revedea meciul de câteva ori în noaptea asta, iar mâine vom începe pregătirile pentru partida cu Dinamo. Am făcut presing om la om din prima repriză, ne-a asumat anumite riscuri. Cu naţionala am jucat în Germania şi am făcut presing, credeţi că mă temeam de un meci cu FCSB? Nu există aşa ceva în mentalitatea mea! Mai bine îmi iau frumos sacoul şi urc la loja acţionarilor. Mă aşteptam să-i dominăm, la felul cum am pregătit meciul, să riscăm mai mult, să ne apărăm doar cu 7 jucători, de aceea l-am ales pe Oshima în locul lui Houri, să recuperăm mai mult şi să-i alimentăm pe cei 3 din faţă. În seara asta am pierdut primele 2 puncte acasă, sunt mulţumit de ce am realizat aici până acum. Avem în continuare o marjă de progres. Cred că experienţa jucătorilor şi deciziile arbitrilor vor influenţa lupta pentru titlu, deşi sper să nu fie aşa. Am simţit CFR-ul mult mai organizată decât FCSB. Ce am realizat în seara asta, va trebui să aplicăm aceleaşi lucruri, să mulţumim 30.000 de nebuni şi să facem fericite 5 judeţe. De rezultat nu sunt mulţumit, dar nu am ce să le reproşez jucătorilor şi dacă pierdeam, fiindcă au avut atitudine. Pregătirea meciului înseamnă 70 la sută organizare ofensivă, 20 la sută organizare defensivă şi 10 la sută faze fixe. În seara asta a contat hazardul şi banii daţi de naşu’ la muntele Athos. Cei de la FCSB trebuie să-şi pună semne de întrebare, dacă portarul a stat pe jos cu crampe în prima repriză, eu nu am mai văzut aşa ceva. Ne-am dominat copios adversarul. Trebuie să ne păstrăm planul tactic şi determinarea. Aşa cum conducerea face o evaluare a mea şi a staff-ului, şi noi facem o evaluare a lotului pentru sezonul următor. Deşi s-a spus că suntem în criză sau declin, se poate constata pe datele fizice că Universitatea Craiova e echipa cu cei mai mulţi kilometri alergaţi în sprint şi ca volum total. În Oltenia sunt 5 judeţe, dacă nu văd oamenii aceştia fericiţi, atunci trebuie să stăm acasă, să nu pierdem timp. Le-am spus jucătorilor că oamenii vin să dea banii pe bilet, renunţă la 2 kg de orez, 4 kg de cartofi şi 4 pâini ca să plătească un bilet, dacă nu le dăm ceva, atunci mai bine plecăm acasă! Dacă nu câştig titlul anul acesta sau anul viitor, eu aici nu mai rămân! Văd acum ce pot să aduc în plus, dar la anul nu pot să accept că suporterii aceştia nebuni, că aceste 5 judeţe să nu fie pe primul loc! Mie îmi pare rău că nu am ajuns la Universitatea Craiova ca jucător, dar dacă nu pot să-i fac pe jucători să înţeleagă ce înseamnă acest club şi să câştigăm campionatul la finalul sezonului 2025-2026, eu nu mai stau aici! Am avut sute de meciuri internaţionale ca jucător şi antrenor, am avut un ditamai hidrant cu sârmă ghimpată şi geam în faţa mea şi nu mi-a fost teamă, cum vreodată să-mi fie teamă de ceva? Cum îi pot motiva eu pe jucători dacă le transmit panică şi teamă? Nu există aşa ceva, nu avem cum! Trebuie însă să acceptăm că şi jucătorii noştri au anumite limite. Trebuie să construim ceva şi pentru sezonul următor şi trebuie să aducem în continuare nebunii aceştia care au fost pe stadion” a declarat Mirel Rădoi.