Control coordonat, la PTF Albiţa, între Poliţiile de Frontieră din România şi Republica Moldova

0
829

Începând cu data de 15.04.2023, ora 08.00, autorităţile de frontieră din România şi Republica Moldova implementează în PTF Albiţa rutier, pe sensul de intrare in România, controlul coordonat.

Activitatea se derulează în urma intrării în vigoare a Decretului privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind controlul coordonat pe teritoriul României în punctul de trecere a frontierei de stat Albiţa (România) – Leuşeni (Republica Moldova) rutier, pe sensul de intrare în România. Astfel, pe 13 aprilie a.c., la Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, şeful Poliţiei de Frontieră Române, chestor de poliţie Victor-Ştefan IVAŞCU, a avut o întâlnire cu omologul său din Republica Moldova, domnul comisar şef Rosian VASILOI, în prezenţa cărora s-a semnat Regulamentul de organizare şi funcţionare a Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa. Regulamentul conține principiile și regulile cooperării pentru efectuarea, pe teritoriul României, a controlului coordonat al persoanelor, mijloacelor de transport și mărfurilor care trec frontiera de stat prin Punctul de Trecere a Frontierei Albița (România) — Leușeni (Republica Moldova) rutier, pe sensul de intrare în România.Totodată, pe timpul activităţii şefii celor două instituţii au făcut ultimele verificări în punctul de trecere pentru a se asigura că sunt îndeplinite toate condiţiile, atât din punct de vedere operativ, cât și logistic pentru atingerea scopului principal al proiectului: simplificarea, fluidizarea şi coordonarea controlului traficului la frontieră. Controlul coordonat se realizează atât de către poliția de frontieră, cât şi de către autoritățile vamale ale celor două ţari, presupune controlul la trecerea frontierei efectuat separat de către personalul de control al statului de ieșire (Republica Moldova), urmat consecutiv de personalul statului de intrare (România), efectuat pe teritoriul unui singur stat. Diferenţa faţă de modalitatea anterioară de realizare a controlului constă în faptul că pe sensul de ieșire din Republica Moldova, în Punctul de Trecere a Frontierei Leușeni, trecerea se va face fără control, iar oprirea pentru verificări se va face pe sensul de intrare în România, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-rutier, în funcție de tipul autovehiculului/priorității la control. Pentru traficul internațional de autoturisme microbuze şi autocare sunt destinate 5 artere de control, iar pentru mijloacele de transport marfă sunt alocate alte 5 benzi. Din punct de vedere operaţional, implementarea controlului coordonat va contribui la procesarea cât mai rapidă a fluxurilor de persoane și mijloace de transport. Autoritățile de frontieră din cele două state cooperează permanent pentru consolidarea sistemului de supraveghere a frontierei de stat, iar prin acțiunile de patrulare desfășurate în comun se asigură schimbul operativ de informații în domeniul prevenirii și combaterii infracționalității transfrontaliere.

Date statistice

Lungimea frontierei dintre România și Republica Moldova este de aproximativ 681 km, fiind operaționalizate șase puncte de trecere a frontierei de stat rutiere deschise traficului internațional. În primul trimestru al acestui an, punctele de trecere de la granița cu Republica Moldova au fost tranzitate de peste 2 milioane de persoane, atât pe sensul de intrare, cât și pe sensul de ieșire. Dintre acestea, 755.000 de persoane au trecut prin PTF Albița. Totodată, au trecut frontiera româno-moldoveană peste 660.000 de mijloace de transport, dintre care aproape 130.000 au fost camioane, pe ambele sensuri de deplasare. Având în vedere faptul că frontiera cu Republica Moldova este frontieră externă a Uniunii Europene la controlul de frontieră participă, pe lângă Poliția de Frontieră, și alte autorități responsabile cu efectuarea de verificări cu privire la traficul de mărfuri dintre cele două state.