Kim Jong-un mai vrea o întâlnire cu Donald Trump!

0
407

Liderul nord-coreean, Kim Jong-un, este pregătit pentru o nouă întâlnire cu preşedintele american, Donald Trump, cu condiţia ca Washingtonul să pună pe „masa negocierilor” o bună atitudine, a menţionat, ieri, agenţia oficială a Phenianului KCNA. Kim Jong-un a declarat că aşteaptă, ca până la finele anului, SUA să ia o decizie curajoasă în cursul unei noi întâlniri. La summitul de la Hanoi, de la finele lunii februarie, partea nord-coreeană a revendicat ridicarea parţială a sancţiunilor. Kim Jong-un a făcut referiri la acest aspect în cursul discursului său de vineri, de la Phenian, în faţa Adunării Populare Supreme, Parlamentul nord-coreean. Kim Yong-nam (91 ani), care ocupa postul de preşedinte al Adunării Populare Supreme, a fost înlocuit de Choe Ryong-hae, braţul drept al liderului suprem, Kim Jong-un, fiul unui fost tovarăş de arme al lui Kim Il-sung, fondatorul regimului. La rândul său, preşedintele Donald Trump a evocat în cursul unei întâlniri, la Biroul Oval, cu omologul său sud-coreean, Moon Jae-in, artizanul dialogului între cele două ţări, că un al treilea summit poate avea loc. Kim Jong-un a fost reales în funcţia de preşedinte al Consiliului Afacerilor de Stat, primul organ al statului nord-coreean.