Pe parcursul zilei de joi, la nivelul judeţului a fost organizată o razie de amploare, în scopul depistării, identificării şi tragerii la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. În plus, activităţile au vizat şi verificarea legalităţii documentelor pentru autovehiculele înmatriculate în alte state. Au fost constituite 19 filtre rutiere pe drumurile naţionale şi judeţene, unde au acţionat peste 70 de poliţişti de rutieră, ordine publică, investigaţii criminale şi “mascaţi” ai SIR, dar şi jandarmi şi agenţi ai Poliţiei Locale. Astfel, au fost oprite şi controlate în trafic 320 autovehicule, fiind legitimate 412 persoane, dintre care 9 au fost conduse la sediul poliţiei pentru cercetări. Oamenii legii au constatat 115 abateri de natură contravenţională de la regimul circulaţiei pe drumurile publice, pentru care au aplicat amenzi în valoare de 161.000 lei, au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice cinci permise, s-au retras cinci certificate de înmatriculare şi 7 plăcuţe de înmatriculare au fost reţinute.