Craiovenii îşi cumpără legumele, dar şi brânza sau ouăle pentru micul dejun, din spaţii nu tocmai igienizate. Autorităţile au spus că au scos gunoi cu remorcile din halele acoperite ale Pieţei Centrale, motiv pentru care şi-au propus să facă mai des curăţenie generală.
Deşi nu îi avantajează prea mult, edilii au recunoscut că nu le-a fost prea uşor să scoată la lumină Piaţa Centrală, care s-a aflat timp de două zile în miezul celei mai mari campanii de curăţenie. Îndeosebi halele acoperite au pus probleme, din incinta lor fiind evacuate remorci pline de gunoaie. “Nu e un lucru cu care să ne lăudăm, dar am găsit destul gunoi, neaşteptat de mult într-o piaţă. Din acest motiv, am decis că ar fi mai bine dacă am face această activitate de curăţenie generală mai des”, a declarat viceprimarul Teodor Sas. Campania de curăţenie se face o singură dată pe an, de obicei în apropierea sărbătorilor pascale, iar cea care tocmai s-a încheiat este prima din acest an. A fost făcută, în acelaşi timp, şi în Piaţa Big, din cartierul Craioviţa Nouă, dar tot Piaţa Centrală a fost mai murdară.
Halele de legume şi lactate, cele mai murdare
Potrivit directorului pieţelor, cele mai multe gunoaie au fost ridicate din incinta halelor acoperite, de acolo de unde îşi fac cumpărăturile cei mai mulţi dintre craioveni. “Am avut de furcă la halele de legume-fructe şi lactate. Erau multe deşeuri abandonate pe sub mese pe care a trebuit să le adunăm. Am spălat pereţii, pavimentul şi tarabele, iar acum arată totul mult mai bine”, a spus Bogdan Apostol. Tot în cadrul acţiunii de salubrizare, conducerea pieţelor a făcut şi o repriză de dezinsecţie şi deratizare în toate incintele acoperite. “A nu se înţelege că avem şobolani în pieţe sau alte rozătoare. Nici vorbă de aşa ceva, nu s-a găsit nimic, dar aceste lucruri se fac în mod normal, cu titlu preventiv”.
Comerţ în aer liber
Pe de altă parte, autorităţile susţin că aceste cantităţi mari de gunoaie sut oarecum normale întrucât nu au mai fost strânse de un an încoace. Şi aici, edilii au o explicaţie. “Nu puteam să facem mai des pentru că s-ar fi supărat comercianţii. Însă văzând cât de multă mizerie se strânge, e posibil să organizăm mai des”, a mai spus directorul Bogdan Apostol. Ca şi în aceste două zile, pe timpul cât se desfăşoară campania de curăţenie, comercianţii sunt scoşi din hale, cu tot cu marfă. Pentru a nu pierde ziua, ei sunt lăsaţi să-şi vândă produsele în aer liber. Deşi li se dă voie să-şi monteze cântarele ca şi în hale, mulţi dintre ei au renunţat să-şi întâmpine clienţii sub această formă, suspendându-şi comerţul. Autorităţile sunt de părere că dacă s-ar repeta, nu ar mai găsi înţelegere din partea acestora şi ar trebui să se deconteze în vreun fel cu ei.
Curăţenia la tarabe e obligatorie
Conducerea SC Târguri şi Pieţe se bazează pe faptul că incintele de vânzare vor fi mai curate de îndată ce va fi pus în aplicare regulamentul de funcţionare al pieţelor. Prin acest act, care a fost votat de consilierii municipali, comercianţii sunt obligaţi în primul rând să păstreze curăţenia la tarabe, în caz contrar urmând să primească un punct de penalizare. O altă regulă se referă tot la comercianţi, care vor fi obligaţi să poarte halate verzi în timpul cât vând la tarabele din pieţe. “Halatele trebuie să fie numai de culoare verde, va trebui să şi le procure. E bine de ştiut că numai agenţii comerciali trebuie să poarte aceste halate, nu şi producătorii agricoli, pentru că trebuie să se deosebească unii de alţii”, a spus directorul Apostol Bogdan. O altă măsură prevede şi ca preţurile să fie afişate cât mai vizibil, pe plăcuţe de 7 cm.