Centrul multifuncţional întârzie

0
345
Teodor Sas

Deşi a fost primul proiect aprobat pentru finanţare, lucrările la Centrul multifuncţional din Romaneşti nu au început nici până acum şi nu se ştie cu exactitate când vor porni. Viceprimarul Craiovei, Teodor Sas, a declarat ieri că şantierul nu poate fi pornit dintr-un motiv foarte simplu: licitaţia pentru execuţie nu s-a încheiat nici până acum. „Una dintre firme, nu vă pot spune care, a depus contestaţie. Suntem în întârziere, re adevărat, dar constructorul va recupera şi termenul final nu va fi schimbat”, a afirmat acesta. Pe surse, se ştie că firma care a câştigat lucrarea este Recon Craiova. Valoarea investiţiei este de 18,65 milioane de euro, dintre care 11, 44 milioane de euro asiguraţi de Primăria Craiova prin intermediul unui împrumut bancar.