Chiar dacă în judeţul Dolj nu au fost desfiinţate spitale, decizia de comasare a Centrului de Cardiologie a trezit de la bun început un val de nemulţumire în rândul opiniei publice. După ce Guvernul Boc a hotărât alipirea unităţii sanitare la Spitalul Judeţean din Craiova în numele aşa-numitei reforme a Sănătăţii, contestatarii acestei decizii şi-au căutat dreptatea în justiţie. Şi, la aproape o lună de la publicarea în Monitorul Oficial, Hotărârea de Guvern privind comasarea Centrului de Cardiologie a fost suspendată de magistraţii Curţii de Apel Craiova.
Prin sentinţa nr. 206 din data de 11 aprilie a.c., magistraţii Curţii de Apel Craiova au suspendat executarea Hotărârii de Guvern prin care Centrul de Cardiologie Craiova era comasat cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova. Hotărârea nu este definitivă, şi poate fi atacată cu recurs, Ministerul Sănătăţii anunţând deja că va apela la o astfel de soluţie.
În urmă cu aproape o lună, reprezentanţii Centrului de Cardiologie au făcut o plângere la Curtea de Apel Craiova susţinând că reorganizarea unităţii sanitare, nu este justificată. În plângere se mai arată că: «Proiectul de Hotărâre de Guvern a fost întemeiat pe un singur act, „Notă de Fundamentare”, în cuprinsul căruia s-a prezentat succint sub formă schematică motivarea emiterii actului, impactul proiectului de act normativ şi efectele acestuia. Deosebit de laconică această Notă de Fundamentare are secţiuni unde Ministerul Sănătăţii nu a făcut nici o analiză referitoare la impactul socio-economic al proiectului, impactul financiar, efectele proiectului asupra legislaţiei în vigoare, consultări prealabile efectuate în vederea elaborării actului, măsurile şi problemele legate de implementare».
Angajaţii Centrului de Cardiologie nu sunt siguri că îşi vor primi salariile
În continuare, pentru a asigura finanţarea unităţii sanitare, reprezentanţii Centrului de Cardiologie îşi propun ca în cel mai scurt timp să încheie contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate, până în în luna iunie a.c. mergându-se pe acte adiţionale la fel ca în cazul celorlalte spitale. În prezent, chiar dacă vestea suspendării H.G. nr. 105/2011 i-a bucurat, anagajaţii clinicii se tem că ar putea să nu-şi mai primescă salariile. În plus, sunt necesare fonduri şi pentru completarea stocului de medicamente. „Acum trebuie ca tot procesul să fie derulat în sens invers. Guvernul Boc nu a gândit niciun moment ce consecinţe urmează să aibă decizia de comasare şi acum resimţim efectele. Avem o incertitudine în ceea ce priveşte plata salariilor şi aşteptăm un răspuns din partea Casei de Asigurări de Sănătate. În ceea ce priveşte medicamentele, acum trăim din rezerve. Până la pierderea personalităţii juridice nu aveam probleme cu medicamentele, însă la momentul acesta stocul trebuie completat prin noi achiziţii. Unele medicamente s-au terminat pe anumite linii”, a precizat prof. univ. dr. Dominic Ionescu, directorul medical al Centrului de Cardiologie Craiova.
Continuitate la Centrul de Cardiologie
Pe de altă parte, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, unitate cu care Centrul de Cardiologie urma să se comaseze spune că instituţia pe care o conduce va face toate demersurile pentru a asigura continuitatea activităţii la Centrul de Cardiologie. „Spitalul Judeţean a trimis la Ministerul Sănătăţii structura organizatorică astfel încât la data de 11 aprilie a.c. nu mai era nimic de executat din Hotărârea de Guvern nr. 105/2011. E drept, Curtea de Apel Craiova a dispus suspendarea executării comasării până la pronunţarea instanţei de fond. Spitalul Judeţean va face în continuare toate demersurile legale pentru menţinerea în bune condiţii a activităţii Centrului de Cardiologie”, a declarat conf. univ. dr. Florin Petrescu, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova.