A dat foc paielor fiului şi a fost reţinut de poliţişti

0
405

Ieri,  polițiști ai Secției nr.15 Poliție Rurală Filiași au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 56 de ani, din comuna Brădești, bănuit de comiterea infracțiunii de distrugere. Acesta a dat foc paielor fiului şi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiaşi, cu propunere de luarea unei măsuri preventive.

În seara precedentă, în jurul orei  19:18, polițiștii Secției nr.15 Poliție Rurală Filiași au fost sesizați , de către un tânăr, de 32 ani, din comuna Brădești, despre faptul că, tatăl său, un bărbat de 56 de ani, din aceeaşi localitate, i-ar fi dat foc la 3.000 de baloți de paie, fiindu-i creat un prejudiciu de aproximativ 15.000 de lei. La fața locului, a intervenit un echipaj din cadrul Inspectoratului Situațiilor de Urgență Dolj, care a desfășurat activități de stingere a incendiului. Astfel, conform anchetei preliminare, s-a stabilit faptul că, în cursul zilei de 12 martie a.c., între cei doi bărbaţi ar fi avut loc un conflict, privind locul unde se aflau amplasaţi baloţii,  în urma căruia tatăl l-ar fi ameninţat pe fiu că îi va da foc la baloţi dacă nu-i va muta. “În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe bărbatul de 56 de ani, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. În cursul acestei zile, persoana reținută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiași în vederea luării unei măsuri preventive”, a precizat Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.