Turneele preolimpice de handbal, programate între 20 şi 22 martie, au fost amânate pentru luna iunie, în condiţiile epidemiei de coronavirus, a anunţat IHF. “Turneele feminine programate iniţial între 20 şi 22 martie în Spania, Ungaria şi Muntenegru şi turneele masculine programate iniţial între 17 şi 19 aprilie în Norvegia, Franţa şi Germania au fost amânate pentru iunie 2020. Echipele participante vor rămâne aceleaşi” a specificat IHF.
România urma să întâlnească, în Muntenegru: Thailanda (20 martie, ora 18:00), Norvegia (21 martie, ora 20:30) şi Muntenegru (22 martie, ora 17:00). Tricolorele au nevoie de o clasare în primele două locuri pentru a obţine biletele la JO 2020.