Universitatea Craiova a transferat doi mijlocaş croaţi

0
412

Mrzljak a evoluat la Pandurii, iar Jazvic la CFR Cluj şi ASA Tg. Mureş

mrzljakUniversitatea Craiova încearcă să-şi completeze lotul din mers, după ce patru jucători aflaţi la final de contract au fost trimişi la echipa a doua: Madson, Acka, Nuno Rocha şi Kay. Doi croaţi vor fi legitimaţi la formaţia antrenată de Gigi Mulţescu, Filip Mrzljak şi Filip Jazvic, care vor semna contracte pe doi ani şi jumătate. Ambii au experienţa Ligii I şi acum sunt liberi de contract. Primul are 24 de ani, este mijlocaş defensiv şi a evoluat la Dinamo Zagreb, Lokomotiva Zagreb şi la Pandurii, pentru formaţia gorjeană înscriind 4 goluri în 45 de meciuri. În iarna trecută, Mrzljak a fost aproape de a semna cu Dinamo.

jazvicFilip Jazvic este mijlocaş ofensiv, are 26 de ani şi a jucat în Liga I la CFR Cluj şi ASA Tg. Mureş, marcând 7 goluri în 40 de partide. A mai evoluat pentru Inter Zapresic, Dragovoljac şi Istra în Croaţia şi la Hapoel Haifa, în Israel. Filip Jazvic a marcat pentru ASA contra Craiovei, în meciul disputat pe „Extensiv” anul trecut şi încheiat 1-1.