Şedinţă CSAT pe 21 martie. Pe ordinea de zi se află înzestrarea Armatei

0
421

csatMembrii Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) se reunesc în şedinţă marţi, 21 martie, începând cu ora 11.00. Pe ordinea de zi sunt incluse, printre altele, stadiul îndeplinirii, în anul 2016, a Programului privind transformarea, dezvoltarea şi înzestrarea Armatei României până în anul 2026 şi în perspectivă; mandatul României pentru Summitul NATO de la Bruxelles (2017); activitatea desfăşurată de către instituţiile cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale în anul 2016 şi principalele obiective pentru 2017 sau activitatea desfăşurată de către Consiliul Operativ de Securitate Cibernetică în anul 2016.

Totodată, în şedinţa CSAT de săptămâna viitoare se află pe ordinea de zi şi activitatea desfăşurată de Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) în anul 2016 şi planul de activitate pentru anul 2017, dar şi activitatea desfăşurată de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării în cursul anului trecut.