Victorie la Chiajna pentru concordie la Craiova!

0
394

În cazul unui succes în deplasare, alb-albaştrii s-ar desprinde la 12 puncte de primul loc retrogradabil, deţinut chiar de adversarul de astăzi

În seara aceasta vom vedea cât a contat pregătirea alb-albaştrilor pe terenul sintetic de la Aeroport, întrucât pe o suprafaţă asemănătoare se va disputa meciul dintre Concordia Chiajna şi Universitatea Craiova, din etapa a doua a play-out-ului. Ştiinţa are deja două victorii cu 2-0 în faţa ilfovenilor în sezonul regulat, una dintre ele, evident, chiar pe terenul artificial de la Chiajna. Va fi o reîntâlnire a craiovenilor cu Cristi Bălgrădean, cel care le-a fost căpitan de echipă până în iarnă şi care apără de anul acesta poarta Chiajnei. „Pufi” şi-a învins deja o fostă echipă, Concordia surclasând în prima manşă a semifinalei Cupei Ligii pe Dinamo, scor 3-0. A fost momentul în care trupa lui Falub a încheiat la zece seria meciurilor fără victorie, începută chiar cu acel 0-2 contra Ştiinţei, în noiembrie 2015, goluri semnate atunci de Kay şi Ivan.

Gazdele de astăzi şi-au remaniat lotul în iarnă, aducând câţiva jucători cu CV impresionant pentru fotbalul european. Astfel, la Chiajna a ajuns fosta perlă a lui Dinamo Kiev, Artem Milevsky, mijlocaşul cotat acum 5-6 ani la peste 30 de milioane de euro, dar care şi-a ratat cariera din cauza vieţii extrasportive necorespunzătoare. Până la 31 de ani, Milevsky, supranumit cândva „Noul Şevcenko”, a strâns nu mai puţin de 50 de prezenţe în naţionala Ucrainei, pentru care a marcat de 8 ori, inclusiv una într-un amical cu România, în 2011, terminat 2-2, în Cipru. Un alt jucător cu nume transferat de Chiajna este nigerianul Christian Obodo (32 de ani), care se poate mândri cu zece sezoane petrecute în Serie A, la echipe precum Fiorentina, Udinese, Torino, Lecce sau Perugia, el venind în Liga I de la echipa lui Răzvan Lucescu, Xanthi Skoda. Obodo are 21 de selecţii în naţionala „Supervulturilor”, pentru care a marcat de patru ori. Ultima achiziţie de marcă a ilfovenilor este atacantul tunisian Youness Hamza, care ar putea debuta chiar astăzi pentru echipa lui Falub. Fostul golgheter al Petrolului, dorit insistent de Steaua, a evoluat în sezonul trecut la Ludogoreţ Razgrad, iar în România a revenit după aventură într-un campionat exotic, cel iranian, unde a evoluat pentru Tractor Sazi.

Mogoşanu nu crede că-l poate surprinde Chiajna

Directorul tehnic al Craiovei, Daniel Mogoşanu, nu pare impresionat de victoria netă a Chiajnei în faţa lui Dinamo şi spune că alb-albaştrii vor juca la victorie astăzi: „Chiajna a surprins pe Dinamo, nu o va face cu noi. A schimbat sistemul de joc de la meciul cu Timişoara, folosind trei fundaşi centrali, a arătat o altă atitudine, de aceea trebuie să fim atenţi, mai ales că se anunţă un joc încrâncenat. Noi venim după o partidă bună şi trebuie să menţinem forma arătată cu Voluntariul. Cu excepţia lui Mateiu, care nu s-a antrenat în această săptămână, nu avem alte probleme de lot. Iliev s-a pregătit normal, iar Băluţă a revenit după suspendare. Este exclus să jucăm la 0-0, vrem să câştigăm la Chiajna“.

Portarul Cătălin Straton este şi el la fel de optimist, spunând că Universitatea ar trebui să câştige la cel puţin două goluri meciurile din play-out: „Mă bucur că echipa din Chiajna a bătut Dinamo, pentru că dinamoviştii sunt marii noştri rivali. La valoarea lotului nostru şi prin prisma faptului că suntem Universitatea Craiova, ar trebui să câştigăm fiecare meci la cel puţin două goluri diferenţă. Cât priveşte duelul de la distanţă cu Pufi, el va rămâne prietenul meu, îi doresc baftă, dar nu în acest meci, când echipa mea va câştiga. Vom intra încrezători, pentru că suntem Universitatea Craiova, şi vom învinge. Pufi a ales alt drum, în ceea ce mă priveşte dacă mâine conducerea mi-ar oferi un contract aş semna şi pe 10 ani cu Universitatea“.

La ultimul antrenament înaintea plecării spre Chiajna, Vătăjelu şi Madson s-au luat la bătaie şi au fost excluşi temporar din lot.

Atenţie la crainic!

Ca de obicei la meciurile din Bucureşti, Universitatea Craiova va avea parte de o susţinere consistentă, galeria fiind întărită şi de numeroşii fani alb-albaştri din Capitală. Dacă gazdele nu posedă o galerie organizată, replica ar putea fi dată de crainicul stadionului „Concordia”, care la meciul cu Dinamo a oferit o reacţie incredibilă. Astfel, la 3-0 pentru gazde, în meciul din Cupa Ligii, de la staţia de amplificare s-a dat tonul la scandări anti-Steaua, suporterii dinamovişti fiind solicitaţi să-şi înjure rivala. Clubul ilfovean a dezaprobat gestul, printr-un comunicat, precizând că nu crainicul obişnuit al stadionului a avut acea intervenţie, ci o altă persoană din loja VIP. „Concordia Chiajna dezaprobă în mod categoric orice manifestare obscenă la adresa partenerilor de competiţie şi socoteşte nefericit momentul în care de la staţia de amplificare s-au auzit cuvinte obsecene la adresa echipei Steaua Bucureşti. Momentul este regretabil, cu atât mai mult cu cât nu crainicul stadionului nostru, jurnalistul Horaţiu Ciornei, a adresat acele cuvinte, ci altă persoană aflată în Loja VIP a stadionului, care a folosit fraudulos microfonul staţiei de amplificare, pe care l-a sustras profitând de un moment de neatenţie al crainic” a fost comunicatul grupării ilfovene. Înaintea meciului cu Universitatea Craiova, Concordia s-au despărţit de directorul sportiv Daniel Prodan, fostul internaţional reziliindu-şi contractul cu penultima echipă din clasament.

Concordia Chiajna – Universitatea Craiova

Chiajna, Stadion: „Concordia”, astăzi, ora 18

Concordia Chiajna: Bălgrădean – Feussi, Tincu, Odibe, Niasse, Bucurică – Giurgiu, Obodo, Purece – Milevski, Pena. Antrenor: Adrian Falub. Rezerve: Matache – Bărboianu, Garcia, Ad. Cristea, Serediuc, Răducanu, Hamza.

Universitatea Craiova: Straton – Dumitraş, Acka, Kay, Bancu – Nuno Rocha, Zlatinski – Băluţă, Herghelegiu, Ivan – Măzărache. Antrenor: Daniel Mogoşanu. Rezerve: L. Popescu – Achim, Iliev, Popov, Izvoranu, Hreniuc, Ciocoteală.