Craiova: Prins de poliţiştii locali cu substanţe suspecte

0
354

În data de 13.03.2016, în jurul orelor 18.30, politiştii locali cu atribuţii de ordine publică, din cadrul secţiei ”Unirii” a Poliţiei Locale a Municipiului Craiova, care efectuau serviciul de patrulare în zona intersecţiei străzii Unirii cu strada Mihail Kogălniceanu, au observat o persoană care avea un comportament suspect, încercând să părăseacă în grabă zona respectivă. În urma efectuării procedurilor de identificare s-a stabilit că se numeşte M.N., în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în municipiul Craiova, iar la controlul corporal efectuat asupra acestuia, s-a descoperit un număr de 60 pliculeţe, confecţionate manual, învelite cu bandă tip scotchi, ce conţineau o substanţă (posibil substanţă halucilogenă, cu proprietăţi psihoactive). De asemenea, asupra persoanei a fost găsită şi suma de 521 lei. Produsele respective, precum şi suma de 521 lei, au fost reţinute şi sigilate, totodată fiind întocmite actele legale, urmând să fie predate lucrătorilor B.C.C.O. Craiova pentru continuarea cercetărilor.