Champions League / Barcelona, „remontada” istorică în faţa Milanului

0
281

Nici o echipă nu întorsese un 0-2 în tur pentru a se califica mai departe în Champions League, dar marţi seara Barcelona a contrazis statisticile. După Guardiola, fără Tito Vilanova, dar cu Messi. Cvadruplul posesor de „Baloane de Aur” a concretizat de două ori în prima repriză (5, 39) posesia interminabilă a catalanilor şi a anulat avantajului din tur al „diavolilor”. Iniesta a tras în transversală şi chiar înainte ca Messi să realizeze dubla, tânărul Niang a egalat scorul barelor, scăpat singur cu Valdes. A fost singura ocazie a oaspeţilor, care au trecut rar în jumătatea adversă, iar Villa şi Jordi Alba le-au curmat chinul cu reuşitele din minutele 55 şi 92. Barca ajunge în sferturi şi îl aşteaptă pe Vilanova la finalul acestei luni pentru a confirma redresarea tiki-taka. Jordi Roura i-a „asistat” în meciul cu Milan pe: Valdes – Dani Alves, Pique, Mascherano (77 Puyol), Jordi Alba – Xavi, Busquets, Iniesta – Pedro (83 Adriano), Messi, Villa (75 Alexis). De partea cealaltă, Allegri a încercat să se apere cu: Abbiati – Abate, Mexes, Zapata, Constant – Flamini (74 Bojan), Montolivo, Ambrosini (60 Muntari) – K. P. Boateng, Niang (60 Robinho), El Shaarawy. Ligii Campionilor. „Eliminarea ne lasă un gust amar, dar nu am reproşuri de făcut echipei, am jucat aşa cum am putut. Presiunea la care am fost supuşi de Barcelona în primele 30 de minute a fost devastatoare. Dacă Niang înscria meciul lua un alt curs, dar nu îi reproşez nimic. Barcelona poate pierde anumite meciuri, precum cel din tur, dar rămâne cea mai bună echipă din lume, cu trei jucători care pot face diferenţa: Messi, Iniesta şi Xavi” a declarat Allegri.

Burak Yilmaz a dus Galata în sferturi

Nu mai puţin de 8 goluri a marcat atacantul Galatei, Burak Yilmaz, până acum în Champions League, egalându-l pe liderul Cristiano Ronaldo. Vârful transferat în vara trecută de la Trabzon a înscris şi la Gelsenkirchen (42), când tabela arăta acelaşi scor precum în tur, 1-1 (Neustadter 17 şi Hamit Altintop 37). Bastos a egalat în repriza secundă, însă din numeroasele ocazii ale nemţilor nu a ieşit alt gol. În prelungiri, turcii au dat „decisiva” prin Umut Bulut, iar echipa lui Fatih Terim va fi în urne vineri la Nyon. Pentru Schalke au evoluat: Hildebrand – Uchida, Howedes, Matip, Kolasinac – Hoger (46 Meyer), Neustadter (46 Fuchs) – Farfan, Draxler, Bastos – Pukki (46 Obasi), în timp ce oaspeţii au mizat pe: Muslera – Eboue, Semih (79 Gokhan Zan), Nounkeu, Riera – Felipe Melo – H. Altintop, Sneijder (70 Amrabat), Selcuk  – Drogba, Burak (85 Umut Bulut).