16 ani de închisoare pentru doljeanul care şi-a ucis mama şi a îngropat-o în beci

0
417

Un bărbat din comuna doljeană Urzicuţa, care anul trecut, în luna septembrie, şi-a ucis mama pentru că n-a vrut să-i dea bani de băutură şi a îngropat-o în beciul casei, a fost condamnat de Tribunalul Dolj la 16 ani de închisoare pentru omor calificat. Sentinţa, pronunţată de instanţă săptămâna trecută, nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.

Cazul a fost prezentat pe larg în paginile cotidianului nostru la data respectivă crima respectivă îngrozind întreaga comunitate din Urzicuţa. Reamintim că totul a pornit de la o descoperire macabră a poliţiştilor din localitate, alertaţi de vecinii victimei: în beciul unei gospodării, sub butoaiele cu vin, a fost descoperit cadavrul intrat deja în descompunere al proprietarei locuinţei, Maria Popa, de 68 de ani. Femeia locuia împreună cu fiica sa, Norica Miculescu (42 de ani) şi cu fiul ei, Nicolae Miculescu (44 de ani), într-o gospodărie “în Deal”, după cum numesc localnicii din Urzicuţa zona respectivă.

Vecinii povesteau că atât mamei, cât şi copiilor le cam plăcea băutura, astfel că scandalurile la ei în casă erau dese, de multe ori fiind “condimentate” cu bătăi pe care Nicu (cum îi spunea toată lumea) le aplica celor două femei. Cam pe la începutul lunii septembrie 2010 vecinii n-au mai văzut-o pe Maria Popa, însă nimeni nu s-a alarmat, pentru că aceasta obişnuia să mai plece pe la rude, în altă comună. Numai că, la un moment dat, văzând că nu apare, oamenii s-au dus la Poliţie ca să-i anunţe dispariţia. Poliţiştii din comună au discutat cu Norica, fiica femeii, care le-a spus că mama ei este plecată, însă după ce au verificat pe la toate rudele s-a stabilit oficial că bătrâna este dispărută.

Totul a izbucnit pe 17 septembrie, când, alertaţi de mirosul puternic şi nu tocmai plăcut care venea din beciul locuinţei, vecinii Mariei Popa s-au dus din nou la Poliţie. A fost constituită o echipă complexă de cercetare condusă de un procuror criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, care a ajuns la faţa locului, iar sub unul din butoaiele cu vin din beci, îngropat sub nisip şi pământ, a fost descoperit cadavrul bătrânei, care intrase în putrefacţie. Cadavrul a fost dus la morgă pentru efectuarea necropsiei, iar din declaraţiile vecinilor s-a stabilit că principalul suspect al crimei ar fi fiul bătrânei.

Numai că acesta dispăruse cam cu o săptămână înainte de descoperirea macabră, astfel că poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Dolj au rămas în localitate, să supravegheze zona. Ziua următoare, sâmbătă, 18 septembrie 2010, Nicolae Miculescu şi-a făcut apariţia acasă, probabil pentru a participa la înmormântare. Numai că, în momentul în care l-au văzut, poliţiştii l-au “săltat” şi l-au adus la Craiova, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, pentru a fi audiat de procurori. În timpul audierii, bărbatul a recunoscut că, după ce a băut, s-a apucat la ceartă cu mama lui pentru că nu-i dădea bani şi la un moment dat a pus mâna pe un lemn şi a lovit-o în cap. După ce bătrâna a decedat, a îngropat-o în pivniţă, ca să şteargă urmele faptei.

Bărbatul a fost reţinut, apoi arestat preventiv, pe 19 septembrie 2010, iar procurorii l-au trimis în judecată pentru omor calificat, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj în noiembrie 2010. Date fiind prevederile Micii reforme a Justiţiei, respectiv Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, judecarea cauzei a mers foarte repede, astfel că, săptămâna trecută, instanţa a pronunţat sentinţa: Nicolae Miculescu a fost condamnat la o pedeapsă de 16 ani închisoare, plus 5 ani interzicerea unor drepturi după executarea pedepsei principale, pentru comiterea infracţiunii de omor calificat. Decizia Tribunalului Dolj nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.