“U” Craiova l-a transferat pe atacantul Jalen Blesa

0
419

Universitatea Craiova l-a achiziţionat pe ultima sută de metri a perioadei de mercato pe Jalen Blesa de la FK Priştina. În vârstă de 23 de ani, Jalen Blesa are dublă cetățenie, spaniolă și americană. El a evoluat la în liga a 6-a din Spania, la Masnou, şi în liga a 7-a din Anglia, la Arlesey Town, iar din 2022 a jucat în Kosovo, la FC Prishtina, locul 4 în Kosovo. În acest sezon, Blesa are 11 goluri şi 4 pase de gol pentru Priştina în 21 de meciuri. Jalen Blesa este un atacant masiv, de 1,87 metri, leit fizic cu Rambe, una dintre marile păcăleli ale Craiovei în ultimul deceniu, un vârf din Capul Verde care nu reuşea să marcheze nici măcar la antrenamentele din Bănie. 

Deşi altele erau ţintele principale ale Universităţii Craiova pentru această perioadă de mercato, în special polonezul Fabian Piasecki de la Lechia Gdansk, formaţia din Bănie a fost nevoită să se mulţumească pe postul de vârf cu atacantul americano-spaniol. Şi pe acesta, clubul din Bănie s-a chinuit să-l aducă, înscriind actele de transfer cu câteva minute înaintea încheierii perioadei de mercato. Ageamiu la capitolul fotbal, unicul conducător al Craiovei, Mihai Rotaru, a trecut de la racolarea refuzaţilor lui Gigi Becali, la imitarea strategiei Rapidului. Numai că giuleştenii l-au adus pe Rrahmani, internaţional kosovar de la campioana Ballkani, cu peste 1 milion de euro, iar acesta are deja 10 goluri în 15 meciuri pentru giuleşteni, în timp ce Rotaru dă senzaţia că face transferuri numai pentru statistică, nu pentru a întări lotul, dând rateu după rateu, indiferent de suma achitată. Rotaru a plătit 160.000 pentru un anonim care ar trebui să fie concurent cu impotenţii atacanţi ai Craiovei, Koljic, Markovic şi Ivan. Jalen Blesa este a cincea achiziţie a iernii pentru Mihai Rotaru, după finlandezul Pyry Soiri,  hondurianul Denil Maldonado, gruzinul Anzor Mekvabishvili și slovenul Zvonimir Kozulj. Niciunul dintre aceştia nu a confirmat la primele prezenţe în tricoul alb-albastru, Soiri fiind deja în afara calculelor pentru prima echipă.