Universitatea Craiova a câştigat ambele meciuri ale anului, în timp ce următorul adversar al oltenilor, Poli Iaşi, a pierdut cele două jocuri disputate, dar antrenorul formaţiei din Bănie, Cornel Papură, consideră că ar fi o mare greşeală ca elevii săi să se considere favoriţi în partida programată sâmbătă, de la ora 20, pe arena „Emil Alexandrescu” din Copou. „Ne aşteaptă un meci dificil, complicat, echipa adversă vine după două înfrângeri, are probleme dacă nu câştigă, pentru ei orice punct este important. Pe hârtie poate că suntem favoriţi, dar nu cred că pe teren vreo echipă este favorită în acest meci, suntem conştienţi că ne va aştepta un meci greu. Nu consider deloc că pornim ca favoriţi, am văzut ce s-a întâmplat la FCSB cu Clinceni, când gazdele erau favorite. Este genul de meciuri în care dacă te consideri superior eşti într-o mare eroare. Trebuie să fim concentraţi, să intrăm cu aceeaşi atitudine pe care am arătat-o în meciurile pe care le-am câştigat şi vom avea atunci şansa noastră de a câştiga. Ne aflăm pe un drum bun, dar important este cum vom intra pe teren în acest meci, ce atitudine vom avea” a spus Papură.
Antrenorul oltean spune că implicarea în lupta pentru play-off depinde în mare parte de atitudinea pe care o va avea echipa şi de modul cum va gestiona presiunea acestui obiectiv, după ce în anii trecuţi oltenii au clacat în play-off, deşi dăduseră impresia în sezonul regular că se pot bate pentru câştigarea campionatului. „Şi la noi e presiunea mare, fiindcă vrem să intrăm cu cât mai multe puncte în play-off şi să ne clasăm cât mai sus. Avem nevoie de atitudine pentru a fi mai sus decât în anii precedenţi. Acum trebuie să ne mobilizăm şi mai mult, dacă vrem să facem ceva cu adevărat. Dacă ne mulţumim că am ajuns în play-off, va fi tot ca în anii trecuţi, vom rămâne cu puţin. Dacă vrem ceva cu adevărat de la acest campionat, trebuie să dăm mult peste meciurile de până acum” a declarat tehnicianul Craiovei.
Papură spune că victoriile obţinute nu sunt un răspuns pemtru suporterii care l-au contestat, considerând că nu a fost vreodată în conflict cu aceştia: „Ca să te împaci cu cineva, atunci trebuie să te cerţi. Nu pot să mă împac cu cineva cu cine nu m-am certat. Nu am orgolii să spun că am câştigat eu împotriva lui Hagi sau Iordănescu, numai Universitatea Craiova a câştigat şi asta e tot ce contează. Sper să aleg formula cea mai bună şi la Iaşi, din cei 24 sper să fiu inspirat să aleg echipa care să ne aducă trei puncte”.
Fără Acka
Universitatea Craiova nu se va putea baza în meciul de la Iaşi, precum şi în următoarea perioadă pe stoperul ivorian Stephane Acka, acesta suferind o entorsă de genunchi în partida de la Ovidiu, când a fost substituit cu Bălaşa. „Acka are entorsă de genunchi şi va sta 3 săptămâni, nu ne vom putea baza pe el. Alex Popescu este un jucător under 21, avem nevoie de el, vom vedea cum se va reintegra. Markovic are nevoie să joace mai mult şi sper să reuşească să se impună unde a plecat” a spus Cornel Papură. Antrenorul speră ca fundaşii să fie mai concentraţi şi să evite cadourile făcute adversarilor, aşa cum s-a întâmplat în multe momente din acest sezon: „Uneori, fundaşii îşi iau riscuri inutile, am putea să evităm aceste situaţii. În general la fotbal când se marchează sunt de vină portarul sau fundaşii, dar sper să evităm aceste greşeli. La Ovidiu a fost o execuţie bună a lui Iancu, Mateiu a încercat să blocheze, dar mingea i-a trecut printre picioare. Trebuie să recunoaştem când adversarul are reuşite şi să avem capacitatea de a întoarce rezultatul. E adevărat că Viitorul şi-a mai creat ocazii, dar tot pe greşeli pe care le puteam evita”.