Numărul virozelor şi formelor uşoare şi medii de gripă, mai mic faţă de săptămâna anterioară, în Dolj

0
558

În ultima săptămână, în Dolj s-au înregistrat 2.186 de cazuri de Infecţii Acute ale Căilor Respiratorii Superioare (IACRS), 801 cazuri de pneumopatii acute şi 193 de cazuri clinice de gripă, dintre care nouă au fost confirmate la examenul de laborator cu virus gripal AH1 (două cazuri), AH3 (cinci), B (unul), toate fiind forme medii şi uşoare ale gripei, 47 de persoane fiind internate în spital, celelalte izolate la domiciliu, după cum informează DSP Dolj. Numărul total de viroze şi gripă (3.180) este mai scăzut faţă de săptămâna anterioară (3.536), dar mai mare faţă de perioada de referinţă a anului precedent (2.834), însă în limitele acestui sezon.