Finanţarea stagiului pentru absolvenţii deînvăţământ superior

0
1488

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj vine în sprijinul  angajatorilor care organizează programe de stagiu conform prevederilor Legii 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior, asigurând finantarea acestora din fonduri publice naţionale aprobate în bugetul asigurărilor pentru şomaj și fonduri europene structurale şi de investiţii.

Scopul efectuării stagiului este de asigurare a tranziţiei absolvenţilor de învăţământ superior de la sistemul de educaţie la piaţa muncii, de consolidare a competenţelor şi abilităţilornecesare adaptarii la cerinţele practice şi exigenţele locului de muncă, precum şi de dobândire de experienţă şi vechime în muncă şi, după caz, în specialitate.

Perioada de stagiu se desfăşoară pe baza unui program de activităţi aprobat de angajator, la propunerea conducătorului compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea stagiarul.

Pe durata stagiului, acesta va fi coordonat şi supravegheat de un mentor desemnat de angajator. Contractul de stagiu se încheie odată cu încheierea contractului individual de muncă, durata contractului de stagiu fiind de 6 luni, cu excepţia situaţiilor în care prin legi speciale este prevăzută o altă perioadă de stagiu.

Angajatorii care încheie un contract de stagiu beneficiază, la cerere, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, pe perioada derulării contractului de stagiu pentru acel stagiar, o sumă în cuantum de 2.250lei/lună, în limita fondurilor alocate cu această destinaţie şi sunt obligaţi să menţină raporturile de muncă pe perioada contractului de stagiu încheiat.

“Pentru acordarea sumelor din bugetul asigurărilor pentru şomaj angajatorul încheie cu agenţia judeţeană pentru ocuparea forţei de muncă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data încheierii contractului de stagiu, o convenţie conform modelului prevăzut în anexa nr. 6 la Normele Metodologice de aplicare a Legii 335/2013”, se precizează în comunicatul de presă, remis redacţiei.