Întâlniri educative cu tinerii craioveni, pe teme privind reciclarea

0
408

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” inițiază o serie de acțiuni, sub genericul „De ce să sortăm gunoiul?”, în cadrul proiectului „Împreună pentru un mediu mai curat”. Acestea presupun desfășurarea de întâlniri educative dedicate tinerilor craioveni (elevi, liceeni și studenți), în perioada 18 februarie – 4 aprilie 2019. Obiectivul: sensibilizarea și responsabilizarea tinerilor atât în legătură cu necesitatea sortării gunoiului, cât și cu modalitățile concrete de recuperare, reciclare și refolosire a materialelor.

În cadrul întâlnirilor va fi difuzat filmul documentar „Waste Land” (2010), producție distinsă cu mai multe premii internaționale și nominalizată la Oscar, la categoria „Cel mai bun documentar”, și vor avea loc discuții și dezbateri pe teme legate de responsabilitatea față de mediul înconjurător.

În același scop, în ultima zi a proiectului, 4 aprilie 2019, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” va organiza o expoziție cuprinzând obiecte decorative și/sau utile,  realizate de participanți din materiale reciclate sau refolosite. „Tuturor celor care vor expune li se vor conferi certificate de participare, recunoscându-li-se astfel efortul de informare, dar și implicarea în cadrul unei acțiuni al cărei scop constă în informarea și responsabilizarea tinerilor în direcția sortării gunoiului”, spun reprezentanții instituției.

Profesorii care doresc să participe cu elevii la acțiunile din proiect sunt așteptați să se înscrie la numărul de telefon 0251.532.267, interior 110. Întâlnirile se vor desfășura de luni până vineri, în intervalul 18 februarie – 4 aprilie 2019, în Sala „Marin Sorescu”.