România – Marea Britanie, în barajul din Fed Cup

0
386

Echipa feminină de tenis a României va întâlni, pe teren propriu, reprezentativa similară din Marea Britanie, în barajul pentru menţinere în a doua Grupă Mondială din Fed Cup, s-a stabilit, astăzi, la tragerea la sorţi efectuată la Londra.România, care a fost cap de serie la tragerea la sorţi, va înfrunta Marea Britanie, în perioada 22-23 aprilie 2017.

Marea Britanie are două jucătoare în top 100 WTA la simplu, pe Johanna Konta (25 de ani, locul 10) şi pe Heather Watson (24 de ani, locul 72).

Watson face parte din primele 100 de jucătoare şi la dublu, pe locul 81, top în care se mai regăsesc alte trei sportive britanice: Naomi Broady (locul 70 WTA la dublu), Anna Smith (89 WTA la dublu) şi Jocelyn Rae (96 WTA la dublu).