Opera bufă „Don Pasquale”, sub conducerea muzicală a unui dirijor elveţian

0
726

Teatrul Liric „Elena Teodorini” prezintă astă-seară, de la ora 19.00, opera bufă în trei acte „Don Pasquale”, de Gaetano Donizetti, pe libretul lui Michele Accursi şi Giacomo Ruffini. Acțiunea se desfășoară la Roma, în secolul al XVIII-lea, în casa lui Don Pasquale – un bătrân bogat, dar singur, hotărât să se însoare și să-și ia soție tânără și frumoasă… Premiera operei a avut loc la 3 ianuarie 1843, la „Teatrul Italian” din Paris. La Liricul craiovean, spectacolul este pus în scenă în concepția regizorală a Arabelei Tănase și scenografia lui Răsvan Drăgănescu și a avut până acum numeroase reprezentații. Își dau concursul solişti, Orchestra, Corul şi Ansamblul de balet ale Liricului craiovean, la pupitrul dirijoral aflându-se maestrul Salvatore Cicero, din Elveția. Spectacolul îi are în distribuţie pe basul Sorin Drăniceanu (Don Pasquale), baritonul Sandor Balla – Cluj-Napoca (Dr. Malatesta), soprana Magda Gruia-Negoescu (Norina), tenorul Florin Ormenișan – București (Ernesto), Ioan Cherata (Notarul), Marinel Ţigănuş, Ştefan Ciucă şi Ionuț Dumitru (Servitori).