Craiova, îngropată în zăpadă

0
569

Craiovenii înoată, la propriu, în zăpadă. Fie că merg pe străzi, fie pe trotuare, ca să nu mai spunem de parcările care sunt aproape inexistente, locuitorii din Bănie trebuie să-şi ia inima în dinţi ca să răzbească printre troiene. Drept consolare, reprezentanţii Salubrităţii spuneau ieri că mai mult decât atât nu se poate face!

Craiova era, ieri, la prânz, o mare albă de zăpadă, prin care trecătorii încearcau să se strecoare care cum puteau. Până şi în centrul oraşului, care altădată era impecabil curăţat, troienele erau la locul lor: neclintite de nimeni, creşteau cu fiecare fulg. În Piaţa Prefecturii, oamenii circulau cu grijă, ocolind munţii de zăpadă. Pe Unirii, pe lângă fântânile arteziene, zăpada era la fel de intactă. Noroc cu comercianţii de la parterul blocurilor care, speriaţi de amenzi, mai ieşeau cu lopeţile şi făceau niţică pârtie. Înspre restaurantul Doljeana, puţin după ora 13.00, vreo doi angajaţi în salopete lărgeau potecuţele, luptându-se cu mormanele de zăpadă, dar şi cu picioarele trecătorilor care se grăbeau să-şi facă loc din minunt în minut. Mai jos, spre zona Poştei, din cauza troienelor de pe margine, strada era aşa de îngustă încât maşinile îşi lustruiau, vrând-nevrând, caroseriile de zăpadă. Pe trotuare era şi mai groaznic fiindcă ningea continuu şi toată zăpada era tocată şi adunată în grămezi sub picioarele trecătorilor.

Trafic greoi şi pe Calea Bucureşti

Pe bulevardul “1 Mai”, unul dintre cele mai circulate dat fiind faptul că face legătura cu Spitalul nr. 1, se circula foarte greu. În ciuda faptului că o mare parte din zăpadă fusese îndepărtată cu lamele, maşinile nu puteau avansa din cauza unor straturi noi, succesive, de zăpadă care se aşeza rapid, pe măsură ce ningea. O situaţie asemănătoare era şi pe bulevardul Caracal. Munţii de zăpadă care erau ridicaţi pe margine, de o parte şi de alta, nu însemna şi că era lună pe carosabil. În jurul prânzului, când încă ningea cu fulgi mici dar foarte deşi, şoferii spuneau că trebuiau să ţină bine volanul în mână pentru că maşinile alunecau precum o sanie. Calea Bucureşti părea să fie cel mai bine deszăpezită. Autovehiculele nu erau obligate să păstreze cele două dâre lustruite în zăpadă – aşa cum era, de pildă, în cartiere – însă nici pe această arteră extrem de circulată nu se reuşise să se îndepărteze zăpada până la negru. Din această cauză, taxiurile, mult solicitate în aceste zile, ca şi celelalte maşini erau nevoite să meargă foarte încet, formând, vrând-nevrând, cozi mari la semafoare.

Cartierele, aproape impracticabile

În cartiere, traficul a fost de-a dreptul un chin. Nici la orele prânzului, după ce maşinile de deszăpezire îşi făcuseră apariţia pe arterele principale, nu se putea circula. În cartierul Craioviţa Nouă, pe bulevardele Tineretului şi Olteniei, maşinile se strecurau cu dificultate printre munţii de zăpadă, care erau aliniaţi pe margine. Fiindcă trotuarele erau prea înguste, trecătorii renunţau să le mai urmeze şi  ieşeau şi ei pe carosabil. Câte un petic de uscat găseai şi în staţiile de autobuz. Pe aleile dintre blocuri, care erau albe de la un capăt la altul, fără să se mai cunoască pe unde se află drumul, se aventurau numai şoferii curajoşi. Singurele potecuţe, mari cât lăţimea unui picior, şerpuiau, ici şi colo, de la scara blocului şi până la platformele de gunoi. De parcări nici nu mai putea fi vorba. Locatarii care au renunţat să-şi mai scoată maşinile în trafic şi le admirau de la balcon aşa înzăpezite cum erau. Cei care aveau nevoie, totuşi, de autovehicule, se antrenau mai multe ore la datul cu lopata pentru a-şi vedea maşinile scoase din zăpadă.

Deszăpezire la maximum

Despre tot infernul pe care-l întâlneai aproape peste tot, reprezentanţii SC Salubritate SRL Craiova spuneau, ieri, că nu puteau să facă mai mult decât atât şi le recomandau craiovenilor să fie realişti. “Nici mie nu îmi place cum arată oraşul, sunt multe străzi înzăpezite, dar mai mult nu putem face nici noi. Ninge continuu şi nu avem nici timpul necesar, nici utilaje foarte multe pentru a acţiona aşa cum ne-am dori. Poate că ar trebui ca şi craiovenii să fie mai realişti şi să înţeleagă cum stau lucrurile”, a declarat Flaviu Sirop, administratorul SC Salubritate SRL Craiova. Potrivit acestuia, acţiunea de deszăpezire în Craiova se bazează pe 60 de utilaje pentru îndepărtat zăpada şi se desfăşoară prioritar pe bulevardele principale din oraş, pe străzile în unghi înclinat şi la intrările în oraş. Administratorul Flaviu Sirop a încercat să sugereze, pe de altă parte, că o parte din vină pentru modul cum este deszăpezit oraşul o mai poartă şi reprezentanţii Primăriei Craiova care au preluat, neofocial, coordonarea acţiunii şi se intervine “numai la comandă, numai acolo unde se doreşte”.