Că majoritatea politicienilor din ţările democratice, una promit în campaniile electorale şi alta fac, când câştigă alegerile, cum scrie şi The Guardian, este o experienţă trăită. Nu puţini analişti speră cu ardoare şi se roagă chiar, ca şi Donald Trump, la revenirea la Casa Albă, să se încadreze în această categorie. Când noul preşedinte anunţă că şi-ar dori mult anexarea Groenlandei, teritoriu autonom al unei ţări membre UE, dar şi a Canadei şi a Canalului Panama, din motive de securitate, mesajul sună îngrijorător pentru UE. Care nu intenţionează să stea cu braţele încrucişate, în faţa acestor anunţuri, dar nici nu are pregătite strategii adecvate de contracarare. Groenlanda deţine cele mai mari rezerve de pământuri rare, resurse esenţiale pentru producerea de tehnologii avansate şi energie verde. În plus, rezervele de petrol ale insulei sunt estimate la miliarde de barili, deşi extracţia este costisitoare şi complexă din punct de vedere tehnic. Oricum, eventualele investiţii americane ar putea substitui cu uşurinţă ajutorul financiar anual de 500 milioane euro acordat de Copenhaga. Pentru Danemarca, o asemenea evoluţie a lucrurilor ar putea avea consecinţe dureroase. Dezvoltarea economică a insulei, prin investiţii străine, ar putea întări mişcarea locală de independenţă şi o posibilă separare, ceea ce ar reprezenta o lovitură dură pentru Copenhaga, atât din punct de vedere economic, cât şi simbolic. Un război comercial cu SUA ar fi devastator pentru giganţii farmaceutici danezi, prin taxele vamale la care ar putea fi supuşi, giganţi care generează anual miliarde de euro. Discuţiile în jurul cazului Groenlanda arată că UE este retrogradată la periferia geo-politicii. Deocamdată suntem în faza unor tatonări, să le spunem aşa, deşi la Bruxelles fiorii anunţului intenţiilor noului preşedinte american se fac resimţite. Şi chiar se consideră că Donald Trump, de acum cunoscut, spune ceea ce năzuieşte. Acesta fiind cotextul, The Guardian, că tot am pomenit de un articol publicat sâmbătă, evocă o „hărţuire imperială”, care anunţă o întoarcere a preşedintelui american la „expansionismul fără ruşine de odinioară”. Un punct de vedere, destul de belicos. Dacă mai adăugăm şi strategia de destabilizare promovată de Elon Musk, susţinător al partidelor de extremă-dreapta din Marea Britanie şi Germania, din spatele reţelelor de socializare, avem semnale neliniştitoare, transmise Bruxelles-ului, într-un moment de debut a noii echipe a preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, acum în convalescenţă. Macron l-a atacat pe Elon Musk pentru sprijinul exprimat pentru extrema-dreaptă europeană şi criticile virulente la adresa premierului britanic Keir Starmer şi a cancelarului german Olaf Scholz. Elon Musk n-a rămas dator şi a denunţat în schimb ceea ce consideră o ingerinţă străină în alegerile americane de anul trecut. A reamintit că Starmer l-a tratat pe Donald Trump ca rasist, insinuând că trebuie făcut totul pentru a-l opri şi a trimis membri ai partidului laburist să facă, în SUA, campanie în favoarea Kamalei Harris. În meniu mai intră şi războiul din Orientul Mijlociu şi cel din Ucraina. Vântul în pupa extremei-drepte se face din plin resimţit. Reacţia unitară din partea Parisului, Berlinului şi Madridului probează doar că retorica de până acum a lui Donald Trump a declanşat neînţelegeri, chiar şi în rândul liderilor europeni. De fapt, Donald Trump începe să se aclimatizeze cu realitatea din Ucraina şi împărtăşeşte o amânare a rezolvării chestiunii războiului. Debutul noului an ne mai arată că partidele de extremă-dreapta, în Austria cel condus de Herbert Kickl, în România, Călin Georgescu care caută Cotroceniul, în Italia partidul lui Meloni, care a fost la Mar-a-Lago fiind lăudată, se simt susţinute. Lumea care a existat între 1991 şi 2022 nu va mai exista. Nu e deloc plăcut, ceea ce se prefigurează, dar epoca securităţii pe credit şi a retoricii ideologice s-a încheiat. Vremurile se schimbă cu adevărat. Războiul din Ucraina a fost catalizatorul final care resetează totul. Cum Germania şi Franţa trec prin crize politice şi economice majore, ca semne de epuizare, care ar putea slăbi proiectul european, într-un context geo-politic tensionat, Donald Trump a decis să regândească lumea. Asta se vede. În opinia lui o lume nouă, plină de culoare o va înlocui pe cea veche, prea tristă şi plictisitoare, sub privirile noastre placide.
