ALDE va candida pe liste proprii, dacă vor fi alegeri anticipate, aceeaşi formulă fiind păstrată şi la alegerile locale, a declarat liderul partidului, Călin Popescu Tăriceanu.
“Dacă vor fi alegeri anticipate, ALDE va candida singur, pe liste proprii. Am discutat acest lucru cu colegii mei, avem o capacitate organizatorică net mai bună decât în anul 2016, când am participat tot singuri şi la alegerile locale şi la alegerile parlamentare. Am văzut că au fost unele comentarii că am fi fost ajutaţi la vremea respectivă. Nu ştiu de cine am fi fost ajutaţi, cine putea să ne ajute, nu ştiu cum ar fi putut să ne ajute când am candidat singuri. PSD şi-a maximizat scorul, după cum ştiţi, şi noi am obţinut scorul prin propriile noastre eforturi. Şi în cazul alegerilor locale va fi aceeaşi formulă. Vă pot spune că suntem într-un proces de atragere de oameni de valoare care să candideze. În primul rând, facem selecţia din rândul propriilor noştri candidaţi, dar sunt şi organizaţii care în ultima perioadă ne-au făcut propuneri de oameni care să fie aduşi în partid, cooptaţi oameni care au o carte de vizită profesională, o experienţă, care să îi recomande pentru diferitele poziţii, fie la nivel local, fie la nivel parlamentar”, a spus Tăriceanu, într-o conferinţă de presă, la sediul central al ALDE.