Zizou rimează cu criză. După ce aseară, pe „Santiago Bernabeu”, „submarinul galben” a scufundat-o pe Real Madrid (1-0) printr-un gol realizat de Fornals, pe contraatac. Este cea de-a doua înfrângere pe miticul stadion, după ce FC Barcelona înfipsese de trei ori pumnalul în urmă cu ţină vreme. A fost o partidă dominată steril de madrileni şi în plin asalt al acestora, în urma unei lovituri de colţ a gazdelor, balonul degajat de apărătorii lui Villarreal a ajuns la Unal, care faţă în faţă cu portarul Navas, n-a putut să-l învingă, dar balonul respins a ajuns la autorul golului. La numai o lună de meciul tur din optimile Ligii Camnpionilor, contra lui PSG, Real Madrid se află în stare de urgenţă. Absenţa lui Sergio Ramos -suspendat- s-a făcut resimţită în defensivă, internaţionalul francez Raphael Varane fiind în dificultate. Criza de formă a lui Cristiano Ronaldo, absenţa lui Karim Benzema au contat enorm, mai ales că Gareth Bale a fost înlocuit în minutul 70 cu Asensio. Villarreal, provizoriu pe locul cinci se află la numai un punct distanţă de Real Madrid, care are, ce-i drept, un meci mai puţin, şi deja se vorbeşte de posibilitatea ca deţinătorii trofeului Ligii Campionilor să nu se califice pentru ediţia viitoare a competiţiei. Negăsind soluţii de redresare a situaţiei, Zinedine Zidane pare părăsit de inspiraţie, dar şi de noroc, nefiind exclus să fie dat la o parte. Alte rezultate: Getafe-Malaga 1-0; Girona-Las Palmas 6-0; Eibar-Atletico Madrid 0-1; La Coruna-Valencia 1-2.