Conform IPJ Dolj, aseară, efectivele Serviciului Rutier Dolj- Biroul Drumuri Naţionale şi Europene, împreună cu agenţi rutieri din cadrul Biroului Rutier Craiova şi ai altor formaţiuni rutiere au desfăşurat o acţiune pe principalele drumurile naţionale şi europene din judeţul Dolj. Scopul acestei activităţi a fost combaterea încălcării regimului legal de viteză, care reprezintă una din principalele cauzele generatoare de accidente. Cei peste 20 de poliţişti rutieri angrenaţi în acţiune au aplicat 93 de sancţiuni contravenţionale a căror valoare a fost de peste 13 000 de lei. Astfel, 58 de sanctiuni au fost aplicate viteză neregulamentară, restul de 35 fiind aplicate pentru alte abateri la regimul circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute 6 permise de conducere şi retrase 2 certificate de înmatriculare.