S-a semnat documentaţia de finanţare a Masterplanului de deşeuri

0
357

Consiliul Judeţean Dolj şi Primăria Craiova au semnat, ieri, protocolul pentru proiectul “Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Dolj”, în valoare de 50 de milioane de euro. Cel de-al treilea protagonist al acestui Masterplan – firma Eco Sud, care administrează groapa în care se depune tot gunoiul din judeţ – urmează să semneze documentul în cursul zilei de astăzi. În acest document, încheiat între cele trei părţi, se stipulează că fracţia reziduală a deşeurilor menajere din judeţ (deşeuri care nu pot fi reciclate, nici compostate) se va depozita la groapa ecologică de la Mofleni, singurul depozit aflat în conformitate cu cerinţele Uniunii Europene din Dolj.

Proiectul “Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Dolj” a fost iniţiat în anul 2007, ca urmare a selectării judeţului Dolj ca beneficiar al unei asistenţe tehnice Phare CES 2005 şi a fost predat Consiliului Judeţean Dolj în luna februarie 2010. După mai multe modificări generate de schimbări ale legislaţiei, cât şi de poziţia Primăriei Craiova, documentaţia a fost refăcută şi a fost depusă spre aprobare de două ori la Organismul Intermediar pentru POS Mediu – Regiunea 4 Sud-Vest Oltenia. Ministerul Mediului şi Pădurilor a avut obiecţiuni importante cu privire la aspectele instituţionale, în special la modul în care municipiul Craiova a participat la acest proiect (în ceea ce priveşte problema propriului operator de salubrizare). După luna iulie 2012, odată cu schimbările care au avut loc la nivel decizional, Primăria Craiova a acceptat cerinţele Ministerului Mediului şi Pădurilor.

Ion Prioteasa: “Salut apariţia a 50 de milioane de euro în judeţul Dolj”

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a spus, ieri, că proiectul “Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Dolj” nu aduce beneficii doar pentru municipiul Craiova, toate celelalte 110 localităţi doljene primind tomberoane şi staţii de compostare gratis. «Este un proiect la care s-a lucrat peste cinci ani şi deja ne gândeam că s-ar putea să aibă o şansă minimă de realizare, dar iată că ne îndreptăm spre un final fericit. Există un istoric al acestei strategii de dezvoltare în domeniul deşeurilor pentru Dolj, care a fost selectat alături de alte şase judeţe. O firmă multinaţională a stat aproape un an în judeţul nostru, a analizat fiecare localitate în parte şi a stabilit că există o singură groapă de gunoi conformă în judeţ, cea de la Mofleni. De-a lungul timpului am mai avut încercări de a muta această groapă, dar nu a fost posibil şi trebuia să mergem înainte cu proiectul. Lucrurile nu au funcţionat aşa cum trebuie din cauza reţinerii pe care Primăria Craiova a avut-o la acea vreme cu privire la acest proiect. Dar iată că, începând din luna iulie a anului 2012, odată cu schimbarea decizională la nivelul Primăriei Craiova, s-a dat un nou imbold acestui proiect. Astăzi, dacă suntem aproape de a fi gata cu acest proiect, se datorează în mare măsură doamnei primar Lia Olguţa Vasilescu, care a ştiut să intervină şi să câştige ceva pentru Craiova. Proiectul a fost din nou modificat cu o serie de instalaţii de mare noutate pentru România. Este vorba de peste 750 de tomberoane încastrate în pământ, precum şi maşini inteligente care să ridice gunoiul. Salut apariţia a 50 de milioane de euro în judeţul Dolj şi putem spune că „semne bune anul are”. E o veste bună şi pentru ceilalţi 110 primari ai judeţului Dolj, pentru că fiecare localitate va primi tomberoane şi compostoare gratis», a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

Lia Olguţa Vasilescu: “Noi nu avem decât avantaje”

Municipiul Craiova a solicitat includerea pe lista investiţiilor proiectului a unor containere îngropate, cu utilajele de deservire aferente, cu o valoare de circa 11.300.000 de euro, inclusiv TVA, pentru crearea unui sistem de colectare eficient, prin care se elimină o serie de inconveniente ale colectării clasice a deşeurilor menajere, cum ar fi mirosurile neplăcute, colectorii informali şi animale fără stăpân. Valoarea estimată a proiectului a variat de la 40.440.182 de euro (februarie 2010) la 46.086.089 de euro (decembrie 2011) şi, respectiv, la 50.000.000 de euro, inclusiv TVA, în prezent.

“Este un proiect pe care îmi va fi foarte drag să-l implementez. În România mai există ceva apropiat la Slatina, dar la noi va fi implementat în tot oraşul şi, mai mult decât atât, spre deosebire de Slatina, maşinile care vor veni să colecteze gunoiul din acele capsule încastrate în pământ le vor şi spăla, astfel că nu va fi nici un miros neplăcut în zonă. De ce este bun Masterplanul de deşeuri în Craiova? În primul rând pentru că scutim foarte mulţi bani din amenzi pe care ar fi trebuit să începem să le plătim anul acesta pentru că nu avem staţii de sortare şi de compostare aşa cum prevăd normele Uniunii Europene. Ar fi trebuit să achiziţionăm aceste staţii de sortare şi compostare în cele din urmă, iar asta ar fi însemnat ca fiecare cetăţean al oraşului Craiova să suporte aceste costuri în taxa de ridicare a gunoiului, ceea ce ar fi fost extraordinar de mult. Numai aceste staţii costă peste 10 milioane de euro. Ar fi însemnat o sumă măricică, pe care nu şi-ar fi permis-o. Noi primim aceste staţii gratis şi bonus vor fi acele platforme încastrate care vor elimina câinii maidanezi, mirosurile neplăcute. Noi nu avem decât avantaje”, a declarat primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu.

Groapa de gunoi de la Mofleni nu se închide până nu se umple

Edilul a mai spus că groapa de gunoi de la Mofleni se va închide numai atunci când va fi umplută, aşa cum spune Uniunea Europeană. “Atunci când a refuzat să implementeze acest proiect, Primăria Craiova a spus că gunoiul din tot Doljul va fi adus în Craiova şi circulaţia va fi sufocată. Noi chiar ne dorim să se umple cât mai repede această groapă de gunoi pentru a putea să o închidem. Atât timp cât există şi până nu se umple, noi nu avem cum să facem o altă groapă în judeţul Dolj. Am încercat acest lucru, dar nu se permite de la Uniunea Europeană. În ceea ce priveşte traficul, ne-am angajat că infrastructura rutieră pe zona unde vor veni camioanele cu deşeuri din judeţ va fi refăcută în totalitate. Anul acesta începe şi Centura Sudului, aşadar nu ar trebui să avem nici un fel de problemă în ceea ce priveşte circulaţia. Doar în câteva oraşe din Spania şi din Italia există acele pubele încastrate în pământ, aşadar Craiova va fi printre oraşele europene avansate din punctul de vedere al colectării gunoiului”, a spus, ieri, primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu.

Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj: “Şase localităţi ale judeţului Dolj – Calafat, Băileşti, Dobreşti, Goicea, Filiaşi, Segarcea şi Craiova – vor avea staţii de selectare şi de compostare şi în felul acesta vor ajunge în groapa de la Mofleni numai fracţiile care nu au putut să fie utilizate altfel. Cu această ocazie vom respecta normele Uniunii Europene, pentru că, între timp, gropile neconforme din judeţ au fost închise şi gunoiul din judeţ se aduce tot în groapa de la Mofleni”.

ALINA DRĂGHICI şi MARIN TURCITU