Expoziţia Naţională de Păsări de Agrement şi-a desemnat câştigătorii: Brahma şi Sumatra, campioni la Craiova

0
367

Găini din rasele Brahma sau Sumatra, iepuri uriaşi, porumbei şi păuni au fost vedetele celei de-a patra ediţii a Expoziţiei Naţionale de Păsări de Agrement, care s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii în incinta Centrului Transfrontalier din Craiova. Crescătorii de păsări şi animale, veniţi din toate colţurile României, au adus, cum era şi firesc, cele mai frumoase exemplare, pe care le-au prezentat ca pe nişte adevăraţi campioni. Tocmai din acest motiv, doar o mică parte din cele peste 1.500 de exemplare au fost de vânzare. Cele mai multe „nu au preţ”, după cum susţin proprietarii, mult prea ataşaţi de păsările care au devenit membri de familie cu statut special. 

Păsările de rasă, unele cu o talie impunătoare, altele, din contră, de dimensiuni reduse, dar cu un penaj foarte colorat au încântat deopotrivă privirile cunoscătorilor, dar şi pe cele ale simplilor vizitatori. Pe parcursul a trei zile, câteva sute de craioveni au trecut pragul Centrului Transfrontalier, fie din curiozitate, fie pentru a se interesa de preţul exemplarelor expuse. Vizitatorii care au bătut drumul până aici au avut ce admira: găini din rasa Italiana, Minorca, Brahma Columbia, Cochinchina, Sussex, Mătase japoneză, Sumatra sau Chabo. Preţul de pornire pentru cele mai preţioase exemplare a fost de 200 de lei, aproximativ egal cu cel pe care îl negociau chiar şi crescătorii de porumbei.

„Expoziţia a fost una de real succes, cu peste 1.200 de găini de rasă, 320 de iepuri, 310 porumbei de agrement şi 50 de păsări exotice. Campionii au fost stabiliţi în funcţie de anumite criterii, arbitrajul fiind asigurat de specialişti din Cehia, Slovacia şi România. Am avut participanţi din toate colţurile ţării, din Maramureş, Suceava, Braşov, Cluj, Bucureşti, Sighişoara, Oradea sau Miercurea Ciuc”, a declarat Florin Gătejescu, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Păsări şi Porumbei de Agrement „Fauna Băniei” din Craiova, organizator al evenimentului alături de Federaţia Asociaţiilor Crescătorilor de Păsări de Curte şi Animale Mici în Rasă Pură din România.

Pasiune de-o viaţă pentru porumbei

Aglomeraţie mare a fost, ca de obicei, în jurul volierelor în care erau închişi porumbeii. Cele mai bune exemplare au fost premiate sâmbătă seara, în cadrul unei festivităţi, printre câştigători numărându-se şi proprietari din Craiova. De altfel, în ciuda eforturilor financiare foarte mari, crescătorii din Dolj reuşesc în continuare să se impună pe plan naţional. Craioveanul Gogu Văduva, ai cărui porumbei au câştigat şi anul acesta titlul de campioni pe ţară, este unul dintre ei. De mai bine de 40 de ani are această pasiune şi spune că, între timp, columbofilia a devenit o „boală” de care nu poate să mai scape nici dacă ar vrea. Pensionarul se mândreşte cu exemplare premiate în numeroase competiţii şi vorbeşte, cu aceeaşi pasiune, despre efortul şi satisfacţiile pe care i le-a adus de-a lungul timpului acest hobby.

«Am 150 de porumbei acasă. Pentru mine este o pasiune, o boală veche. De mai bine de 40 de ani cresc porumbei şi am trecut prin multe. Nu e deloc uşor: mâncarea este scumpă, medicamentele la fel. Au apărut tot felul de boli în ultimii ani cu care ne confruntăm. Eu sunt pensionar şi îmi dedic aproape tot timpul columbofiliei. Anul acesta am câştigat la categoria „jucători de Galaţi – Albastru căpăcit”. Este pentru a cincea oară când câştig acest titlu», a afirmat Gogu Văduva, unul dintre crescătorii de porumbei prezenţi, ieri, la Expoziţia Naţională.

Costurile de întreţinere îi pun în dificultate pe iubitorii de animale

Dincolo de concursul propriu-zis şi de expoziţie, evenimentul de la Craiova a reprezentat şi un moment numai bun pentru crescătorii de păsări şi animale de rasă din toată ţara să-şi dea întâlnire chiar la început de an. Aceştia au schimbat impresii, au vorbit despre ultimele noutăţi în domeniu, dar şi despre dificultăţile pe care le întâmpină. „Pentru noi, crescătorii de iepuri, costurile sunt uriaşe. Numai un kilogram de granule costă 2-3 lei, un vaccin ajunge la 20 de lei, iar un adăpost cu şase cuşti costă 1.500 de lei. Cu toate astea, e o pasiune pe care o duc mai departe. Nu este o afacere. Noi urmărim ca exemplarele pe care le creştem să câştige concursuri”, a explicat Flaviu Vaida, din Cluj-Napoca.