Dinel Nuţu, fost Staicu, vrea afară din puşcărie

0
393
Dinel Nuţu

Dinel Nuţu, fost Staicu, vrea să iasă din puşcărie pentru că s-a îmbolnăvit. Cel puţin asta a încercat, luna trecută, când a depus la Curtea de Apel Bucureşti o cerere de întrerupere a executării pedepsei din motive medicale, cerere care a fost însă respinsă pe 21 decembrie 2011. Între timp, tot pe rolul Curţii de Apel Bucureşti este înregistrată o contestaţie în anulare depusă de avocaţii omului de afaceri craiovean, ce are termen stabilit pe 1 februarie a.c. Aceasta este a treia contestaţie prin care Dinel încearcă să anuleze hotărârea prin care a fost condamnat definitiv la şapte ani de închisoare cu executare în dosarul privind fraudarea Băncii Internaţionale a Religiilor, pe 4 aprilie 2011.

Potrivit legislaţiei în vigoare, contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, prin care partea interesată poate cere anularea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi obţinerea unei noi soluţii. Această cale de atac poate fi folosită numai împotriva hotărârii instanţei de recurs, în cazul lui Dinel Nuţu fiind vorba despre Curtea de Apel Bucureşti.

Dinel Staicu – care şi-a schimbat numele în Dinel Nuţu şi a plecat din ţară cu o zi înainte de a fi condamnat la şapte ani de detenţie pentru fraudă – a fost capturat în Ungaria, pe 19 aprilie 2011, a fost adus în ţară şi este încarcerat în Penitenciarul Rahova.