Al Ittihad, în sferturile Mondialului Cluburilor

0
267

Echipa saudită Al Ittihad a câştigat, la Jeddah, meciul de debut al ediţiei de anul acesta a Mondialului Cluburilor, contra campioanei Oceaniei, formaţia neo-zeelandeză Auckland FC, scor 3-0. Golurile au fost marcate de Romarinho (29), Kante (34) şi Benzema (40). Prin reuşita sa, Karim Benzemaa stabilit un nou record mondial, fiind primul jucător care înscrie la patru ediții ale Campionatului Mondial al Cluburilor.

Trupa antrenată de Marcelo Gallardo, participantă din postura de campioană a ţării gazdă, va întâlni în sferturi formaţia egipteană Al Ahly, câştigătoarea Ligii Campionilor Africii, vineri, de la ora 20.00. Tot vineri, de la ora 16.30, se duelează formaţia mexicană Leon, campioana CONCACAAF, şi Urawa Red Diamonds, câştigătoarea Ligii Campionilor Asiei. În semifinale sunt deja Manchester City, deţinătoarea Champions League şi Fluminense, câştigătoarea Copei Libertadores.