Tonică de-a dreptul, într-un fel, declaraţia de ieri a doamnei ambasador a Franţei, Laurence Auer, făcută în cadrul unei conferinţe de presă: „Franţa în timpul preşedinţiei sale a Uniunii Europene a făcut să avanseze dosarul Schengen. A reviziut regulile de evaluare, precum şi codul frontierelor, regulamentul EURODAC, în ideea că acest lucru va garanta pentru toate statele membre consolidarea şi eficacitatea sistemului Schengen. Pentru noi a fost de asemenea un element pozitiv, menit să permită extinderea sistemului Schengen în trei state, Croaţia, Bulgaria şi România. Este o susţinere pe care am acordat-o statului român în ultimele luni şi care a fost exprimată şi de preşedintele Macron. El va fi prezent la Consiliul Europei, joi şi vineri”. Ce a mai precizat doamna ambasador? Exact ceea ce cunoaşte cu exactitate, în temeiul evaluărilor făcute: în prezent, autorităţile române gestionează perfect frontierele externe. Excelenţa sa Laurence Auer a reamintit că în luna martie a.c. ministrul francez de Interne, Gerald Darmanin, a fost prezent în România pentru a se asigura că sistemul Schengen funcţionează, atunci când la frontiere există un aflux mare de persoane. Referirile doamnei ambasador au fost mai largi, riguros susţinute. Faptul că Franţa va face „mereu parte” dintre statele care susţin aderarea României la spaţiul de liberă circulaţie, cum am fost asiguraţi, probează că Bucureştiul mai are prieteni, cel puţin la modul declarativ. Fiindcă deznodământul atestă că tandemul Paris-Berlin, considerat motorul Europei, multă vreme, nu mai are aceeaşi turaţie. Eram „copţi”, nu încape îndoială pentru admiterea în spaţiul Schengen. Etalam nu strictul necesar, ci şi mari rafinamente civice. Ne-am îmbătat însă cu apă chioară. Fronda Austriei, dacă nu şi a Olandei în subsidiar, prin săgeata sa, ne-a iritat nespus şi impresia generală este acum cea similară unui spectacol de amatori, crispat şi confuz. Dincolo de argumente şi îndreptăţiri, ceva în modul de desfăşurare al dezbaterii nu e în regulă. Mai avem de promis că nu vom privi „Concertul de Anul Nou de la Viena”, în semn de frondă. Lucrurile au însă „adâncimea” lor. Surprinzător, ministerul de Externe cultivă tăcerea, deşi avea cunoştinţă deplină că pe 8 decembrie a.c., la Consiliul JAI de la Bruxelles, ţara noastră nu va primi unanim votul pozitiv. Încă din 18 noiembrie a.c., ministrul de Interne al Austriei, Gerhard Karner, la postul public de radio, transmitea un mesaj puternic, neluat în seamă, în dimensiunile corecte, de coaliţia aflată la putere la Bucureşti. Nimeni de la MAE n-a luat foc, deşi cancelarul austriac Karl Nehammer, în timpul vizitei în Croaţia a reiterat ceea ce afirmase ministrul său de Interne anterior. Adică, România şi Bulgaria, membri de rangul doi poate chiar trei, în UE, mai au de aşteptat. Nici Berlinul, nici Parisul, nici Madridul, capitalele unor ţări pe a căror prietenie statornică, perenă, contăm n-au „sărit” în sprijinul Bucureştiului. Semn că în plan diplomatic n-avem, momentan, ceea ce ne trebuie. Toate guvernele lumii sunt înclinate să-şi apere poziţiile, să-şi justifice eşecurile. Toate se explică şi minimalizează argumentele criticilor. Dar lucrurile au o limită. Dinaintea evidenţelor greşelile se asumă. Fiindcă după ani de ezitare, derivă şi neşansă sorţii ne erau brusc favorabili. Eram şi bine pregătiţi, referitor la exigenţele presupuse de controlul frontierelor, dar peste toate ne asumasem toate recomandările Bruxelles-ului, după cele întâmplate, de acum, în Ucraina. Croaţia? O ţară luată în braţe, printre altele… şi de noroc. Primirea în Schengen coincide cu prezenţa ei în semifinalele Cupei Mondiale din Qatar, pentru a doua oară consecutiv. Ce bucurie mai mare poate să fie pentru o naţiune care numără 3,5 milioane de locuitori?
