Până astăzi, 13.385 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat

0
505

Până astăzi, 13.385 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 12.12.2020 (10:00) – 13.12.2020 (10:00) au fost raportate 121 decese (74 bărbați și 47 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Botoșani, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vâlcea și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 41 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 41 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 23 decese la categoria de peste 80 de ani.

117 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități.