Aseară în grupa a 2-a a Campionatului European de handbal s-au înregistrat următoarele rezultate: Ungaria – Germania 25-32 şi Croaţia – Norvegia 25-36. Mai sunt de disputat, în această grupă partidele Olanda – Germania, Ungaria – România (luni 14 decembrie) şi Olanda – România, Croaţia – Germania, Ungaria – Norvegia (marţi 15 decembrie). Clasamentul grupei a 2-a: Norvegia 8p, Croaţia 6p, Germania 4p, Olanda 2p, Ungaria 0p, România 0p. Astăzi în grupa 1 sunt programate partidele: Muntenegru – Suedia şi Danemarca – Spania, iar mâine se vor disputa partidele: Muntenegru – Spania, Franţa – Suedia, Danemarca – Rusia. Clasamentul grupei: Rusia 7p, Franţa 7p, Danemarca 4p, Suedia 1p, Spania 1p, Muntenegru 0p. După remiza dintre Franţa şi Rusia (28-28) la Herling, ambele echipe sunt favorite la semifinale. Rusoaicele, lipsite de aportul starului Ana Vyakhireva, au avut în Vladlena Bobrovnikova şi Iulia Managarova (câte 5 goluri fiecare) jucătoare extrem de eficace, dar Oliver Krumbhols, selecţionerul Franţei rămâne un tehnician de excepţie. Norvegia a zdrobit Croaţia la Kolding având în Stine Ofstedal (6 goluri), Henny Reistad (7 goluri) şi Nora Mork (5 goluri) cele mai eficace jucătoare. Locul doi în această grupă se jocă între Croaţia şi Germania care a învins Ungaria. Rămâne de văzut dacă Danemarca, deocamdată pe locul 3 mai poate face ceva în faţa Spaniei şi Rusiei.