Un fost executor judecătoresc din Craiova, dat în urmărire internaţională, a fost prins la Iaşi

0
499

Fostul executor judecătoresc  Mihai Drăgoi, din Craiova, dat în urmărire internaţională, a fost reţinut de ofiţerii BCCO Iaşi, în urmă cu două zile, în timp ce încerca să plătească cu bani falşi. Pe numele lui era emis un mandat de arestare, din luna martie a acestui an, de Curtea de Apel Craiova, pentru comiterea a 29 de infracţiuni: înşelăciune şi delapidare, dar şi abuz în serviciu şi fals în declaraţii, fapte comise între anii 2015 – 2018, atât în calitate de executor judecătoresc, cât şi ca persoană fizică. Drăgoi, în calitatea de executor, a întocmit acte nelegale de executare. Astfel, “mai multe persoane fizice au depus bani, cu titlu de preţ/avans preţ, pentru cumpărarea unor imobile aflate în procedura de executare, cu menţiunea că unul şi acelaşi imobil, ce făcea obiectul executării silite, a fost înstrăinat mai multor persoane vătămate, fără a distribui preţul creditorilor din dosarele de executare”, se arată în rechizitoriul procurorilor craioveni. Acesta mai este acuzat că, “în calitate de persoană fizică, dar folosindu-se de calitatea sa de executor judecătoresc şi fost procuror, a încheiat cu diverse persoane fizice promisiuni notariale bilaterale de vânzare – cumpărare. Prin acestea, promitea să le vândă imobile situate în Craiova, asupra cărora urma să dobândească dreptul de proprietate, în baza altor promisiuni de vânzare – cumpărare încheiate de el cu proprietarul SC ST SRL”, au mai menţionat anchetatorii. Unul şi acelaşi imobil a fost promis de Drăgoi mai multor persoane, încasând şi banii. Prejudiciul a fost de cca 1,7 mil. de euro, 32 de persoane depunând plângere. În timpul anchetei, se pare că acesta ar fi fost plecat din ţară. El va fi adus la Craiova.