În această dimineaţă, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale şi a Unităţii Teritoriale de Analiză a Informaţiilor, efectuează 43 de percheziţii domiciliare, în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Buzău, Dâmboviţa şi Cluj, într-un dosar de contrabandă. Vor fi puse în aplicare 42 de mandate de aducere, după cum anunţă reprezentanţii Poliţiei Române.
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale şi a Unităţii Teritoriale de Analiză a Informaţiilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, efectuează, la această oră, 43 de percheziţii domiciliare. Percheziţiile sunt efectuate în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Buzău, Dâmboviţa şi Cluj, într-un dosar de contrabandă. Din cercetări a reieşit că persoanele vizate, în perioada 2013-2017, ar fi comercializat ţigarete şi articole pirotehnice provenite din contrabandă. Vor fi puse în aplicare 42 de mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 2, Bucureşti. La acţiune participă poliţişti din cadrul serviciilor de investigare a criminalităţii economice ale sectoarelor 1-6 de poliţie, din cadrul secţiilor 6-9 de poliţie, de la Serviciul de Investigaţii Criminale Sector 2 şi de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale, precum şi poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov.